Ministerul Energiei: Investigația Comisiei Europene pentru CE Oltenia, etapă procedurală normală

Ministerul Energiei: Investigația Comisiei Europene pentru CE Oltenia, etapă procedurală normală

Ministerul Energiei a transmis că declanșarea unei investigații aprofundate de către Comisia Europeană în cazul planului de restructurare modificat al Complexului Energetic Oltenia (CE Oltenia) reprezintă o etapă procedurală normală în procesul de evaluare a ajutorului de stat.
Potrivit comunicatului ministerului, planul de restructurare modificat a fost prenotificat CE în septembrie 2025 și notificat oficial în decembrie 2025, în conformitate cu legislația europeană privind ajutorul de stat. Modificările aduse planului au fost determinate de factori obiectivi și externi, în special întârzieri în implementarea noilor centrale pe gaze naturale și parcuri fotovoltaice, dar și de contextul geopolitic actual, care a generat presiuni suplimentare asupra securității energetice.
Ministerul Energiei subliniază că CE Oltenia colaborează îndeaproape cu autoritățile române și cu Comisia Europeană pentru a furniza toate informațiile necesare clarificării aspectelor vizate. Compania continuă să fie un actor esențial pentru stabilitatea sistemului energetic național, menținând echilibrul energetic al României și contribuind la securitatea aprovizionării în regiune. CE Oltenia este principalul furnizor de energie electrică pentru Republica Moldova și unul dintre principalii furnizori pentru Ucraina, ceea ce îi conferă un rol strategic în contextul geopolitic actual.
Comisia Europeană a decis să deschidă investigația aprofundată pentru a evalua dacă planul de restructurare revizuit respectă normele UE privind ajutoarele de stat. Printre aspectele analizate se numără: perioada de prelungire a planului, contribuția CE Oltenia și a investitorilor la costurile restructurării, măsurile pentru limitarea denaturărilor de concurență și dacă întârzierile în implementarea etapelor-cheie au fost independente de companie și de stat.
În decembrie 2025, România a notificat un plan de restructurare modificat, majorând ajutorul de la 2,66 miliarde euro la 2,86 miliarde euro și extinzând perioada de restructurare cu trei ani, până la sfârșitul anului 2029. Aceasta vine ca urmare a întârzierilor în punerea în funcțiune a capacităților de producție de energie pe bază de gaze și solar, care ar fi trebuit să permită reducerea treptată a centralelor pe lignit existente.
Ministerul Energiei reamintește că România a respectat întotdeauna angajamentele asumate privind decarbonizarea și tranziția către un sistem energetic mai curat, însă infrastructura necesară înlocuirii surselor clasice de energie cu unele regenerabile este încă în dezvoltare.
Instituirea acestei investigații oferă României și părților interesate, inclusiv CE Oltenia, oportunitatea de a prezenta observații și clarificări, fără a afecta rezultatul final al evaluării Comisiei Europene.

Future Economy

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?