Ilie Bolojan anunță că va continua lupta politică după demiterea Guvernului: „Se încheie o etapă, începe alta”
Ilie Bolojan a declarat că își va continua activitatea politică și după demiterea Guvernului pe care l-a condus în ultimele 10 luni, subliniind că nu va renunța la principiile care i-au definit cariera publică.
Într-un mesaj publicat la câteva ore după adoptarea moțiunii de cenzură, fostul premier a afirmat că sprijinul primit din partea cetățenilor îl motivează „să meargă mai departe” și să continue să susțină proiectele de reformă și modernizare a statului.
„Până în ultima zi în această funcție, voi lucra pentru interesele României și nu voi abandona principiile pe care le-am probat în toată cariera mea”, a transmis Bolojan.
Acesta a mulțumit echipei guvernamentale și funcționarilor cu care a colaborat în perioada mandatului său, susținând că Executivul a demonstrat că se poate guverna „cu reguli, fără risipă și fără aroganță”.
„Se încheie o etapă, începe alta, iar valorile pentru care lupt rămân aceleași”, a mai spus fostul premier.
Declarațiile lui Ilie Bolojan vin într-un moment de intensă incertitudine politică, în care partidele parlamentare urmează să înceapă negocierile pentru formarea unei noi majorități și desemnarea unui nou premier.

