Guvernul schimbă regulile concediilor medicale și modul de plată a indemnizațiilor

Guvernul schimbă regulile concediilor medicale și modul de plată a indemnizațiilor

Guvernul a aprobat, marți, o ordonanță de urgență care instituie un mecanism de control al concediilor medicale, vizând verificarea legalității și temeiniciei acordării acestora.

Potrivit unui comunicat al Executivului, controlul va fi realizat la nivelul Caselor de Asigurări de Sănătate, fie din proprie inițiativă, fie la solicitarea angajatorului. Verificările vor include analiza documentelor medicale care au stat la baza eliberării certificatelor, respectarea condițiilor legale privind durata concediilor medicale, corectitudinea completării certificatelor și concordanța acestora cu diagnosticul și recomandările medicale.

Ordonanța prevede, totodată, posibilitatea sesizării cabinetelor de expertizare a capacității de muncă, precum și a Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor din România, a consiliilor județene ale medicilor și a celui al municipiului București, care pot aplica sancțiunile prevăzute de Legea nr. 95/2006.

În situația în care, în urma controalelor, se constată că un certificat de concediu medical a fost eliberat cu încălcarea prevederilor legale, asiguratul nu va beneficia de indemnizația aferentă concediului medical.

Actul normativ introduce, pentru perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, un mecanism temporar de suportare a indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate între angajator și bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), prin diminuarea indemnizației cu prima zi de concediu.

Astfel, angajatorii vor suporta plata indemnizației pentru zilele 2–6 de concediu medical, iar bugetul FNUASS va acoperi indemnizația începând cu ziua a 7-a până la vindecare. În cazul concediilor suportate integral din bugetul FNUASS, prima zi nu va fi plătită.

Guvernul precizează că perioadele de diminuare a indemnizației constituie stagiu de asigurare pentru concedii medicale și indemnizații, cu menținerea calității de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Totodată, ordonanța prevede flexibilizarea activității ambulatoriului integrat de specialitate al spitalelor, programul declarat la casele de asigurări de sănătate urmând să fie cel al cabinetului, nu al medicului. De asemenea, medicii din ambulatoriu vor putea încheia două contracte de furnizare de servicii medicale, în limita unei norme și jumătate, pentru a asigura funcționarea ambulatoriilor și acces sporit al pacienților la servicii.

Pentru anul 2026, distribuția fondului alocat asistenței medicale primare va fi de 25% pentru plata per capita și 75% pentru plata pe serviciu medical, nivelul fondului rămânând cel aprobat pentru anul 2025, conform Legii bugetului de stat.

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?