Future Economy: Stadiul implementării reformei privind îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor publice, analizat la Palatul Victoria

Future Economy: Stadiul implementării reformei privind îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor publice, analizat la Palatul Victoria

Stadiul pentru implementarea reformei privind îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor publice, precum și a țintelor și jaloanelor din acest domeniu aferente cererilor de plată 3, 4 și 5 din Planul Național de Redresare și Reformă au fost analizate astăzi, în cadrul Comitetului interministerial coordonat de viceprim-ministrul Oana Gheorghiu.
Reprezentanții ministerelor au prezentat informații actualizate cu privire la demararea proceselor de selecție pentru conducerile întreprinderilor publice aflate în prima etapă de reformă, care include companii din domeniile energie și transport. Ministerele responsabile de îndeplinirea acestui angajament, care corespunde unui jalon aferent cererii de plată număr 3 pentru care România a început să primească finanțare, vor transmite AMEPIP, până la sfârșitul acestei săptămâni, progresele realizate în acest proces sau, după caz, motivele pentru care au existat blocaje.
De asemenea, la ședința de lucru de la Palatul Victoria a fost analizată situația mandatelor interimare la nivelul consiliilor de administrație și conducerilor executive în raport cu opțiunile existente pentru selectarea managementului pe criteriile guvernanței corporative. Având în vedere angajamentul României privind reducerea numărului întreprinderilor publice la care există management provizoriu, inclusiv la nivel local, s-a stabilit ca AMEPIP să continue dialogul cu reprezentanții acestor companii pentru a oferi expertiză pentru demararea procedurilor de selecție în baza legislației privind guvernanța corporativă.
O altă temă aflată pe agendă a fost legată de posibila orientare pentru o serie de întreprinderi analizate, inclusiv restructurare, reorganizare sau alte opțiuni.
În ceea ce privește cererea de plată numărul 4, unul dintre jaloanele asupra căruia Guvernul s-a angajat este realizarea unui tablou de bord ce colectează date standardizate despre întreprinderile publice. Acest tablou de bord se regăsește pe site-ul Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performaneței Întreprinderilor Publice – https://amepip.gov.ro/tablou-de-bord/ și este funcțional.
La reuniunea de lucru de la Palatul Victoria au participat vicepremierul Oana Gheorghiu, vicepremierul Tánczos Barna, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, ministrul Economiei, Irineu Darău, secretarul general al Guvernului, Ștefan-Radu Oprea, reprezentanți ai ministerelor Energiei, Muncii, Agriculturii, Dezvoltării.

Future Economy

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?