Future Economy: Reforma administrației publice: reduceri de personal și cheltuieli în sectorul public
Reforma administrației publice prevede reduceri de personal și de cheltuieli în sectorul public, atât la nivel local, cât și central.
Potrivit datelor prezentate de Ministerul Dezvoltării, la nivelul autorităților locale se va aplica un mecanism care poate conduce la o reducere de aproximativ 10% a posturilor ocupate, respectiv peste 12.700 de posturi la nivel național.
Norma de personal pentru poliția locală va fi modificată de la un polițist la 1.000 de locuitori la un polițist la 1.200 de locuitori, ceea ce va genera o reducere estimată de 609 posturi.
La instituțiile prefectului se prevede o reducere de 25% a numărului de posturi, iar la nivelul administrației centrale o reducere de 10% a cheltuielilor de personal, cu excepția unor domenii precum sănătatea, cultura, apărarea și ordinea publică.
Guvernul susține că aceste măsuri nu vor afecta unitățile administrativ-teritoriale care și-au gestionat deja eficient resursele umane.

