Acordul România–SUA privind beneficiile sociale intră în vigoare din septembrie 2026
Românii care au muncit atât în România, cât și în Statele Unite vor putea beneficia de recunoașterea cumulată a perioadelor de contribuție pentru pensie și alte beneficii sociale, după finalizarea acordului bilateral dintre cele două state.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că toate procedurile necesare pentru intrarea în vigoare a Acordului și a Aranjamentului Administrativ în domeniul securității sociale au fost încheiate, după notificarea oficială transmisă de Ambasada SUA la București.
Potrivit autorităților române, acordul va deveni aplicabil începând cu 1 septembrie 2026 și va aduce beneficii atât cetățenilor care au lucrat în cele două țări, cât și mediului de afaceri.
Șefa diplomației române, Oana Țoiu, a declarat că implementarea acestui cadru juridic contribuie la consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA.
„Finalizarea cadrului de implementare a acordului de recunoaştere reciprocă a beneficiilor sociale permite celor care au lucrat şi în SUA şi în România să cumuleze perioadele pentru drepturile la pensie şi permite antreprenorilor o mai bună mobilitate a resursei umane”, a afirmat ministrul de Externe.
Autoritățile consideră că măsura va sprijini mobilitatea profesională și va crește atractivitatea investițiilor, în contextul intensificării relațiilor economice și sociale dintre România și Statele Unite ale Americii.

