A doua vizită a ministrului educației și cercetării, Daniel David, în Republica Moldova
Articol publicat în Future Economy , de Agenția ZN PR
În decurs de două luni, ministrul educației și cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a efectuat cea de-a doua vizită oficială în Republica Moldova (22 – 23 august 2025), la invitația ministrului educației și cercetării din Republica Moldova, dl. Dan Perciun. Ministrul a fost însoțit de președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, dl. Andrei Alexandru, și de directorul UEFISCDI, dl. Adrian Curaj.
Contextul l-a constituit Forumul Cercetătorilor, în cadrul căruia au fost anunțate 62 de proiecte complexe de cercetare, ce implică colaborări între cercetători din România și Republica Moldova. Acestea se adaugă celor 38 de proiecte deja aflate în derulare.
A fost analizat și stadiul proiectului privind accesul școlilor interesate din Republica Moldova la biblioteca EduLib, fiind discutată, totodată, continuarea și dezvoltarea colaborărilor în domeniul educației și cercetării, inclusiv în context european.
Agenda vizitei a inclus și o conferință de presă comună, disponibilă aici.

