Programul „România Eficientă”, implementat de Energy Policy Group (EPG) și sprijinit de OMV Petrom cu 15 milioane de euro, a dus la o reducere medie de 60% a consumului de energie în cele cinci unități educaționale modernizate la standard nZEB.
„Educația este esențiala in dezvoltarea societății, iar eficiența energetică contribuie reducerea consumului și emisiilor. Programul „România Eficientă” le aduce împreună, transformând unități educaționale din România în spații mai sigure, moderne și sustenabile. Suntem bucuroși să susținem inițiative care aduc valoare reală comunităților și contribuie la binele societății”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
„Sprijinul OMV Petrom a făcut posibilă dezvoltarea și extinderea programului, prin care promovăm atât eficiența energetică, cât și educarea și informarea comunităților. Beneficiile sunt evidente: costuri mai mici, confort sporit și un mediu mai sigur pentru elevi și profesori. Aceste rezultate arată că investițiile în eficiență și educație sunt investiții în viitorul societății”, a declarat Radu Dudău, director EPG și coordonator al proiectului.
Cinci clădiri școlare modernizate la standard nZEB
Din 2019, prin program au fost reabilitate energetic cinci clădiri ale unor unități de învățământ public, oferind anual celor peste 1.000 de beneficiari condiții moderne și eficiente energetic:
Un nou proiect este în desfășurare: reabilitarea Școlii nr. 1 din Tuzla.
Lucrările au inclus: termoizolație performantă, tâmplărie eficientă energetic, modernizarea sistemelor de încălzire și ventilație, consolidări structurale acolo unde a fost necesar, adaptarea la normele moderne de securitate și accesibilitate, precum și instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie verde.
Beneficii observate de beneficiari
Pe lângă modernizarea clădirilor, România Eficientă a derulat anual campanii de informare și activități educaționale dedicate copiilor – de la spectacole educative și workshop‑uri interactive, la acțiuni de conștientizare privind utilizarea responsabilă a energiei – consolidând astfel rolul școlilor reabilitate ca modele de bune practici în comunitățile lor.
Despre România Eficientă
România Eficientă este un proiect privat de anvergură națională, realizat de Energy Policy Group (EPG) în parteneriat și cu finanțarea OMV Petrom. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național de promovare a eficienței energetice. România Eficientă își propune să sprijine atingerea țintelor României pentru 2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea unor proiecte concrete de renovare majoră în școli publice din diferite regiuni ale țării. Mai multe detalii găsiți pe site-ul romania-eficienta.ro.