Guvernul mizează pe reducerea deficitului și accelerarea PNRR. Ilie Bolojan cere claritate în utilizarea fondurilor europene
Premierul Ilie Bolojan a reafirmat prioritățile economice ale Guvernului, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanți ai Curții de Conturi Europene, ai Curții de Conturi a României și ai Curții de Conturi a Republicii Moldova, desfășurată la Palatul Victoria.
Principalele obiective asumate de Executiv vizează reducerea deficitului bugetar și menținerea unui nivel ridicat al investițiilor publice, în paralel cu respectarea jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care trebuie îndeplinite până în august 2026.
În acest context, premierul a subliniat necesitatea accelerării implementării proiectelor finanțate din fonduri europene, considerând că acestea reprezintă un pilon esențial pentru stabilitatea macroeconomică și dezvoltarea României.
Totodată, Ilie Bolojan a atras atenția asupra dificultăților întâmpinate de autoritățile care gestionează proiecte europene, generate de interpretări diferite ale cadrului legal de către instituțiile de reglementare și control. Acesta a solicitat o abordare unitară și coerentă, menită să crească eficiența utilizării fondurilor și să reducă blocajele administrative.
Discuțiile au inclus și perspectivele viitorului Cadru Financiar Multianual 2021–2027, premierul pledând pentru reducerea disparităților între statele membre și pentru menținerea finanțărilor dedicate agriculturii și politicii de coeziune.

