Vizita ministrului Afacerilor Externe la Ljubljana: România și Slovenia și-au consolidat parteneriatul strategic

Vizita ministrului Afacerilor Externe la Ljubljana: România și Slovenia și-au consolidat parteneriatul strategic

Oana Țoiu s-a aflat în vizită oficială la Ljubljana, unde a avut întrevederi la cel mai înalt nivel cu președinta Republicii Slovenia, Nataša Pirc Musar, și cu viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe și europene, Tanja Fajon.
Discuțiile au reconfirmat faptul că România și Slovenia împărtășesc o viziune comună asupra securității regionale și a viitorului proiectului european, fiind subliniată importanța unei coordonări strânse pentru stabilitatea regiunii Mării Negre și a Balcanilor de Vest. Totodată, au fost abordate modalități de cooperare pentru întărirea rolului Organizația Națiunilor Unite și pentru dezvoltarea colaborării în formate regionale, inclusiv Inițiativa Central Europeană și Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, unde Slovenia este un partener relevant pentru România.
În cadrul întrevederii cu Tanja Fajon, Oana Țoiu i-a mulțumit Sloveniei pentru sprijinul acordat României în procesul de aderare la OCDE. Chiar în ziua întâlnirii, România a primit avizul formal pozitiv în cadrul Comitetului pentru Guvernanță Publică, al 22-lea din cele 25 necesare pentru finalizarea procesului.
După o pauză de cinci ani de la ultima vizită bilaterală la acest nivel, cele două state și-au exprimat dorința de a lucra mai strâns în beneficiul cetățenilor ambelor țări. Relațiile economice se află pe un trend ascendent, anul 2025 aducând un record istoric al schimburilor comerciale, care au depășit 1,7 miliarde de euro.
Discuțiile s-au concentrat și pe proiecte concrete de colaborare, de la: cooperare în domeniul protecției civile și al situațiilor de urgență, pentru un răspuns comun la crize tot mai frecvente; parteneriate în industria auto; cooperare în domeniul apărării și securității maritime; schimb de bune practici pentru creșterea fluxurilor turistice între cele două țări.
De asemenea, Oana Țoiu a felicitat partea slovenă pentru mandatul de succes în Consiliul de Securitate al ONU și pentru recenta alegere în Comitetul ONU pentru Drepturile Omului.
Întâlnirea cu președinta Nataša Pirc Musar a inclus și o dimensiune simbolică, legată de patrimoniul cultural comun. România și Slovenia au înscris împreună în patrimoniul imaterial UNESCO tradiția creșterii cailor lipițani, considerată un simbol al eleganței și al valorilor împărtășite de cele două state.
„România și Slovenia nu sunt unite doar prin interese strategice, ci și printr-o moștenire culturală prețioasă și prin dorința de a construi parteneriate solide pentru viitor”, a transmis ministrul român al Afacerilor Externe.
Vizita de la Ljubljana s-a înscris în eforturile de consolidare a relațiilor bilaterale româno-slovene și de aprofundare a cooperării politice, economice și culturale într-un context regional marcat de provocări de securitate și de transformări rapide la nivel european.

Future Economy

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?