Primirea de către ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a ambasadorului agreat al Statului Qatar în România, dr. Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al Kuwari

Primirea de către ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a ambasadorului agreat al Statului Qatar în România, dr. Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al Kuwari

 

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, l-a primit miercuri, 17 decembrie 2025, pe ambasadorul agreat al Statului Qatar în România, dr. Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al Kuwari, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

Cu această ocazie, ministrul român de externe i-a urat ambasadorului qatarez o misiune reușită în România, cu îndeplinirea obiectivelor mandatului asumat, și l-a asigurat de sprijinul autorităților române în eforturile sale de extindere  și diversificare a cooperării bilaterale.

Ministrul Oana Țoiu a evidențiat nivelul ridicat al relațiilor româno-qatareze, susținut de un dialog constant atât la nivel bilateral, cât și în cadrul multilateral. În acest context, a subliniat importanța materializării contactelor la nivel înalt aflate pe agenda bilaterală, precum și a continuării coordonării la nivel tehnic în toate domeniile de interes comun.

Ministrul Oana Țoiu a transmis interesul părții române de a relua întâlnirile Comisiei mixte de cooperare economică, după 27 de ani, prin organizarea – împreună cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului – a viitoarei sesiuni în prima parte a anului viitor, la București.

La rândul său, ambasadorul agreat al Statului Qatar în România, dr. Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al Kuwari, a exprimat interesul pentru aprofundarea dialogului politic bilateral, precum și pentru diversificarea și consolidarea cooperării economice și investiționale.

În cadrul întrevederii au fost abordate evoluțiile de securitate din imediata vecinătate a celor două state. Ministrul român a apreciat contribuția autorităților de la Doha la eforturile diplomatice internaționale pentru gestionarea crizelor regionale, cu accent pe situația din Fâșia Gaza, referindu-se în mod deosebit la rolul Qatarului în procesele de mediere în acest dosar și în eliberarea ostaticilor deținuți de către Hamas.

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?