Premiile Revistei Future Economy: E.S. Ramona Chiriac, distinsă pentru Excelență în Consolidarea Valorilor Europene prin Dialog și Parteneriat
În cadrul Future Economy Gala 2025, E.S. Ramona Iulia Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, a fost onorată cu Premiul pentru Excelență în Consolidarea Valorilor Europene prin Dialog și Parteneriat.
„Mulțumesc foarte mult organizatorilor care pun foarte mult suflet. Iată-ne aici, cu siguranță aliați ai traseului pro-european al României și ai leadershipului european, românesc și feminin pe care mă bucur să îl celebrez alături de dumneavoastră, în această seară.
Sunt onorată să primesc acest premiu pentru că el vorbește exact despre munca mea, comunicarea valorilor europene, prin dialog și parteneriat. Pentru că proiectul european este, înainte de toate, înainte de vorbi despre politici, despre bugete, despre reforme, despre investiții, este despre valori. Aceasta este baza construcției noastre europene, faptul că împreună contruim o familie europeană bazată pe libertate și demintate umană, pe echitate, pe incluziune socială, pe respect pentru toate națiunle și culturile și respect al statului de drept.
Pentru că suntem la Future Economy Gala, economia viitorului este o economie verde, o economie digitală, este o economie rezilientă la crize – cum am dovedit-o, dar este și o economie profund umană. Economia europeană, modelul nostru de viață european, nu mai pune în opoziție creșterea economică și echitatea socială. Omul este în centrul eforturilor noastre, a unei economii bazate pe inovație, pe incluziune, dar și pe sustenabilitate. Pentru că aceste valori europene de care vorbeam la început nu sunt doar repere morale, nu sunt doar lucruri de bifat ca o căsuță, ci sunt pilonii construcției noastre europene împreună.”


