Epilepsia: Descoperă, Învață, Sprijină

Epilepsia: Descoperă, Învață, Sprijină

Eveniment de Conștientizare și Susținere, în toate filialele BMB

 

Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, este partener al evenimentului „Epilepsia: Descoperă, Învață, Sprijină”, organizat, pe 26 martie a.c., de Asociația Kinetobebe și platforma educațională NABU, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă Împotriva Epilepsiei. Evenimentul își dorește să aducă în prim plan importanța conștientizării și sensibilizării populaţiei, cu privire la epilepsie, susţinerea pacienţilor şi a familiilor acestora.

Toate cele 30 de filiale BMB vor avea amenajat, cu sprijinul organizatorilor, un spațiu dedicat acestei zile, care se va numi Colțul „Purple Day”, unde vizitatorii vor găsi baloane mov, simbol al luptei împotriva epilepsiei, cărți de povești de la NABU, oferite gratuit copiilor care vizitează rețeaua de biblioteci a BMB.

Sub îndrumarea Asociației Kinetobebe, tot pe 26 martie, începând cu ora 17:30, în Filiala „Ion Creangă” din Str. Christian Tell, nr. 10, va avea loc o dezbatere cu tema: „Creşterea gradului de conştientizare a populaţiei cu privire la epilepsie”. Vor avea loc discuții interactive și sesiuni de întrebări și răspunsuri, la care vor răspunde specialiștii Kinetobebe. Participanții vor avea oportunitatea de a socializa, de a se conecta cu membrii comunității Kinetobebe și cu bibliotecarii BMB.

Scopul principal al acestui eveniment, care se va desfășura simultan, atât în rețeaua de biblioteci BMB, cât și în toate magazinele Bebe Tei, este de a crește gradul de conștientizare a epilepsiei și de a oferi sprijin și informații celor afectați. Epilepsia este o afecțiune medicală cu impact semnificativ asupra vieții persoanelor afectate și a familiilor acestora, iar educația și sensibilizarea sunt vitale, pentru îmbunătățirea calității vieții acestora.

Vă invităm pe toți să vă alăturați acestei cauze, prin participarea la aceste acțiuni, și să descoperiți mai multe despre această afecțiune și modalitățile de susținere a persoanelor cu epilepsie.

Parteneri de bine: Bebe Tei, Opera Comică pentru Copii, Mommy Hai, Parentopolis, Candy Bar by Cătălina.

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?