Corporate Baskets & Rekolta – un parteneriat despre gust, rafinament și bucuria de a dărui cu sens
La aniversarea a 20 de ani de la înființare, Corporate Baskets lansează un nou concept, prin care propune companiilor să dăruiască nu doar obiecte, ci emoții atent construite. Catalogul de Craciun 2025 – Gifts & Events reflectă noua direcție, printr-o colectie ce reunește cadouri personalizate, dar și experiente și solutii complete pentru evenimente corporate.
Evenimentul de lansare catalogului a avut loc pe 3 noiembrie la Rekolta (Calea Floreasca 102), un spațiu emblematic dedicat gustului și experiențelor autentice, marcând astfel următorul capitol din povestea de 20 de ani a Corporate Baskets. Rekolta va deveni pe viitor locul care va găzdui și inspira evenimentele Corporate Baskets — un spațiu in care se întâlnesc clienții, partenerii și prietenii care împărtășesc aceeași pasiune pentru calitate și rafinament.

„Suntem în esență o echipă de creatori de sens. De la selecția produselor până la designul ambalajului și experiența livrării, fiecare detaliu contează. Credem că darurile bine gândite pot deveni o formă subtilă de comunicare și un gest de recunoștință de neuitat”, spune Anamaria Grigoriu, cofondator Corporate Baskets.
Corporate Baskets și-a consolidat poziția ca lider în corporate gifting, transformând fiecare cadou într-o poveste. De la concepte personalizate la experiențe integrate, brandul reușeste să imbine creativitatea, strategia și execuția impecabilă, oferind companiilor o modalitate autentică de a transmite recunoștință, eleganță și emoție.
Rekolta este un proiect fondat de Iani Ciju, cu o echipă formată din profesioniști recunoscuți în domeniile vinului, cafelei și mixologiei: Bogdan Nicolae (Barmania), Mihai Panfil (Origo Roastery) și Bian Avram (somelier certificat în Italia). În 2025, Rekolta a extins spațiul inițial de pe Calea Floreasca 102 către o nouă casă istorică, oferind o zonă dedicată evenimentelor private și degustărilor exclusive.
Noul meniu este semnat de Chef Eric Stevens, un bucătar american cunoscut pentru abordarea sa de tip culinary medicine, bazată pe ingrediente sezoniere și preparate curate, cu accent pe echilibru și gust.
Sub conceptul „Gifts & Events by Corporate Baskets x Rekolta”, evenimentul gazduit la ReKol’ta (Calea Floreasca 102), a adus împreună două lumi care se completează firesc: arta de a dărui și plăcerea momentelor savurate cu sens.
Rekolta rămâne un reper al rafinamentului discret din Floreasca, un loc în care vii să te reconectezi prin gust, conversație și atmosferă.

„Am rămas fideli conceptului inițial – acela de a ghida oamenii în descoperirea propriilor gusturi. Am crescut, dar fără să pierdem esența. Astăzi, Rekolta este un loc cald, viu, unde gustul și calitatea produsului sunt mai importante decât imaginea”, spune Iani Ciju, fondator Rekolta.
Colaborarea dintre Corporate Baskets și Rekolta este mai mult decat o asociere – este o întâlnire între două moduri de a înțelege frumosul. Dacă Rekolta aduce rafinamentul gustului și arta momentului, Corporate Baskets completează povestea prin estetica darului și experiența personalizată a gestului de a oferi.
„Colaborarea a venit firesc – împărtășim aceeași obsesie pentru detaliu, pentru calitate și pentru autenticitate. Ne dorim ca oamenii care ne trec pragul să traiască o experiență care îmbină gustul, designul și emoția”, adaugă Iani Ciju.
„Într-o lume în care totul se mișcă rapid, credem că eleganța constă în a te opri și a oferi cu sens. Colaborarea cu Rekolta este despre echilibru – între rafinament și simplitate, între gust și gest, între emoție și eleganță. Este o celebrare a frumosului.”, a adăugat Anamaria Grigoriu, fondator Corporate Baskets
Fondat în 2005 de Anamaria si Raymond Grigoriu, Corporate Baskets este un brand de referință în zona de corporate gifting din România, oferind de 20 de ani soluții personalizate pentru companii și branduri care cred în gesturile cu sens.
În 2020, echipa s-a consolidat prin alăturarea Elenei Bodunescu ca asociat — o colaborare care s-a dezvoltat firesc în ultimii cinci ani.
Elena aduce o perspectivă caldă și rafinată asupra ideii de dar: selecții artizanale, obiecte cu poveste și produse atent alese, de la castanele coapte și vinul fiert al piețelor vieneze, până la rafinamentul discret al unui artizan român.
Fiecare propunere vorbește despre calitate, autenticitate și despre frumosul care își găsește rostul în viața celui care îl primește — daruri create nu doar pentru a fi admirate, ci pentru a fi trăite.
Corporate Baskets continuă să dezvolte concepte de cadouri și experiențe care îmbină estetica, relevanța și sustenabilitatea, consolidându-și poziția de lider pe segmentul premium corporate gifting.

