Guvernul simplifică plata amenzilor contravenționale și elimină birocrația, prin digitalizarea procesului de încasare

Guvernul simplifică plata amenzilor contravenționale și elimină birocrația, prin digitalizarea procesului de încasare

 

Guvernul României, la inițiativa Ministerului Finanțelor, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a adoptat astăzi normele de aplicare a Legii nr. 203/2018 privind plata amenzilor contravenționale și astfel, finalizează cadrul normativ necesar pentru implementarea unui mecanism modern și eficient de gestionare a amenzilor la nivel național.

„Prin adoptarea acestor norme, Ministerul Finanțelor deblochează aplicarea unei legi așteptate de 7 ani. Aducem un element de bază din administrația publică la zi, pentru că nu mai putem tolera birocrația care obligă oamenii să piardă timp la ghișee sau să caute contul bancar corect pentru o simplă amendă. Astfel, implementăm cadrul legal pentru contul unic și titlul electronic, punând bazele unui sistem modern și transparent care va eficientiza colectarea și, cel mai important, va respecta timpul și resursele oamenilor. Este un nou pas înainte în digitalizarea serviciilor publice”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Ce se schimbă concret

Până acum, cei care primeau o amendă trebuiau să afle contul instituției care a aplicat-o și, de multe ori, să meargă fizic la bancă sau la un ghișeu pentru plată.

Odată cu noile norme, va fi introdus un cont unic național, în care se vor putea plăti toate amenzile contravenționale, indiferent de instituția care le-a emis.

De asemenea, documentele emise de autorități (procesele-verbale de constatare a contravențiilor) vor putea fi emise și gestionate electronic. Acestea vor conține și coduri QR, care vor permite plata instantanee a amenzii, online – inclusiv prin telefon.

Noul sistem va fi testat întâi pentru amenzile de circulație aplicate de agenții Ministerului Afacerilor Interne, urmând ca ulterior să fie extins și pentru alte tipuri de amenzi.

Cum vor fi distribuite sumele plătite

Sistemul digital va asigura automat și distribuirea banilor către bugetele locale sau către bugetul de stat, în funcție de locul de domiciliu al persoanei amendate.

Prin această măsură, Guvernul face un pas important în direcția digitalizării serviciilor publice, cu scopul de a simplifica interacțiunea dintre cetățeni și instituțiile statului.

 

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?