Primul card de credit 100% digital la Raiffeisen Bank
Articol publicat în Future Economy , de Agenția ZN PR
Raiffeisen Bank a lansat un card de credit complet digital, gestionabil prin aplicația Smart Mobile. Noul card poate fi emis și utilizat imediat prin Google Pay sau Apple Pay, fără a fi necesară vizita la bancă sau completarea documentelor fizice.
Opțiunile includ un card standard, cu până la 12 rate fără dobândă, și un card eMAG, cu până la 24 de rate fără dobândă sau puncte de loialitate pentru cumpărături. Lansarea face parte din strategia băncii de a simplifica accesul clienților la servicii digitale.
