FE: Președintele CCIB, în dialog cu ministrul economiei și industriei din Siria

FE: Președintele CCIB, în dialog cu ministrul economiei și industriei din Siria

 

La invitația dl. Khaled Sharaf, însărcinat cu afaceri ad interim al Ambasadei Republicii Arabe Siriene în România, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), dl. Iuliu Stocklosa, a avut o întrevedere cu ministrul economiei și industriei, dl. Mohammad Nidal al-Shaar.

În cadrul întâlnirii, desfășurate la sediul misiunii diplomatice amintite, președinte CCIB a apreciat schimbările importante din Siria, exprimându-și speranța că acestea vor duce la consolidarea relațiilor bilaterale economice cu România. Cu acest prilej, dl. Iuliu Stocklosa a subliniat importanța cooperării între camerele de comerț și industrie, care va contribui la facilitarea contactelor între mediile de afaceri din România și din Siria, cu impact asupra creșterii schimburilor comerciale, în beneficiul ambelor state.

Potrivit președintelui Camerei București, companiile românești se pot implica în modernizarea complexelor industriale din Siria, construite de specialiștii români în anii ’70-’80, precum rafinării, fabrici de ciment și fosfați, stații de electrificare etc. De asemenea, Iuliu Stocklosa a invitat companiile siriene să dezvolte afaceri în țara noastră, beneficiind de facilitățile oferite de România investitorilor străini, precum și de oportunitățile ce decurg din calitatea sa de membru UE.

Ministrul economiei și industriei din Siria și-a exprimat disponibilitatea de a facilita contactul și de a sprijini încheierea unui acord între CCIB și Camera de Comerț și Industrie Damasc. De asemenea, i-a adresat președintelui CCIB invitația de a efectua o vizită în capitala Siriei, alături de oameni de afaceri români, care pot contribui la dezvoltarea industriei din țara sa cu tehnologii noi, know-how și investiții. În opinia înaltului oficial sirian, participarea companiilor românești la Damascus International Fair (27.08-05.09.2025) va oferi oportunități importante de promovare a produselor și serviciilor, precum și de stabilire de parteneriate în reconstrucția Siriei.

Informații de background

În anul 2024, valoarea schimburilor comerciale româno-siriene a fost modestă, atingând abia 5 mil. USD (-38% față de anul precedent), din care exportul a fost de 3 mil USD (-29%), iar importul de 2 mil USD (-48%).

Stire publicata in FE cu ajutorul ZN PR & EVENTS

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?