Future Economy: Declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de guvern

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish

Future Economy: Declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de guvern

Prioritatea ultimelor zile a fost să recalibrăm eforturile pentru a recupera toate întârzierile din PNRR. Am agreat soluții alături de experții europeni, urmează întâlniri cu coordonatorii de reforme ca să maximizăm șansele finalizării fiecărei investiții importante din acest program.
Vreau să anunț că realizarea reformelor din PNRR devine principalul criteriu de evaluare a activității miniștrilor. Nu voi ezita să iau măsuri severe unde nu apar progrese consistente în lunile viitoare. Cine nu poate ține ritmul, va plăti inclusiv cu funcția.
Pe lângă investițiile publice din bani europeni, trebuie să aducem și investiții private în economie. Este foarte important că producători germani din industria auto anunță în ultimele zile relocări în România, datorită costurilor mai reduse. Faptul că avem gaz ieftin contează enorm și, de aceea, ne gândim la soluții pentru a menține pentru mai mult timp prețul plafonat la gaz – nu doar pentru economie, ci și pentru populație.
Se văd deja și investițiile în producția de energie, sunt aproape 2.000 de megawați noi din care aproape jumătate sunt de la prosumatori. Fondul de Mediu anunță acum că alți 20 de mii de beneficiari pot instala panouri fotovoltaice cu bani de la stat, câte 30 de mii de lei pentru fiecare proiect.
Ieri am decis în coaliție acordarea unui sprijin financiar de 800 de lei, în două tranșe, pentru pensionarii cu venituri reduse. Cer tuturor miniștrilor cu atribuții să înceapă să redacteze cadrul legal ca să adoptăm repede această măsură, iar primii bani să ajungă la cei care au nevoie înaintea Paștelui.
Adoptăm azi noi măsuri care susțin reorganizarea Agenției Naționale Antidrog. Extindem tipurile de tratamente ce pot fi acordate în centrele de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor. Reglementăm mai clar și modul de acordare a serviciilor din aceste centre, rapid și eficient, ca pacientul să nu aștepte mult timp, iar situația să nu i se agraveze.
Vă mulțumesc!

Articol publicat in Future Economy, prin Agentia ZN PR & EVENTS.

Future Economy

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?