Schimburile comerciale între Germania și Republica Moldova în ușoară creștere față de 2022
AHK România anunță rezultatele centralizate pe anul 2023, preluate de la Biroul Federal de Statistică al Germaniei, Destatis
Comerțul total (importuri + exporturi) al Republicii Federale Germania cu Republica Moldova a crescut în 2023 cu 5,3% față de anul precedent, potrivit Destatis. Astfel volumul comerțului între cele două state a depășit 871,2 mil. EUR. Exporturile Germaniei către Republica Moldova au însumat 547,7 mil. EUR (+2%), în vreme ce importurile s-au ridicat la 323,5 mil. EUR (+11,4%).
„Agenda de reforme a actualului guvern al Republicii Moldova este remarcabilă. Suntem convinși că aceasta contribuie la întărirea relațiilor bilaterale și că tot mai multe companii germane sunt interesate de Republica Moldova ca amplasament pentru afaceri. Există potențial de colaborare în special în industria prelucrătoare și cea alimentară, în domeniul energiei și al comerțului”, a declarat Sebastian Metz, Director general și membru în Consiliul Director al AHK România.
Republica Moldova ocupă locul 95 în clasamentul partenerilor comerciali ai Germaniei.
Despre Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, AHK numără peste 600 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. De la 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcționează și Centrul de competență pentru Republica Moldova. Dorim astfel să intensificăm relațiile de afaceri între companii din România, Republica Moldova și Germania și să contribuim semnificativ la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
Laitmotivul AHK 2024: Innovation Drives the Future
Inovația este forța motrice a progresului. Ea ne schimbă viața și ne modelează viitorul, oferind soluții pentru provocările locale și globale. Inovație înseamnă creștere economică și creșterea nivelului de trai – dar și tehnologii de ultimă generație, transformare și adaptare la situații noi. De aceea dedicăm acest an temei „Innovation Drives the Future”. AHK România joacă deja un rol central în promovarea inovării în cadrul comunității de afaceri româno-germane, prin susținerea activă a cooperării în diferite domenii inovatoare, precum și a politicilor economice orientate către inovare.