Interes pentru dezvoltarea colaborării economice româno-elene

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish

Interes pentru dezvoltarea colaborării economice româno-elene

 

La sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a avut loc o întrevedere a președintelui Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa, cu Pantelis Giannoulis, noul șef al Secției Economice și Comerciale a Ambasadei Republicii Elene în România. Principalul obiectiv al întâlnirii l-a constituit identificarea unor modalităţi concrete care să conducă la consolidarea și dezvoltarea relaţiilor economice și comerciale dintre cele două ţări,
În deschiderea întâlnirii, Iuliu Stocklosa a realizat o prezentare succintă a Camerei bucureştene, subliniind recunoaşterea de care se bucură organizaţia noastră în ţară şi străinătate şi punctând câteva particularităţi ale activităţii noastre. În acest context, președintele CCIB a reliefat relațiile deosebite dezvoltate cu organizații similare din Republica Elenă și a subliniat interesul pentru organizarea unor evenimente care să permită o mai bună cunoaștere a oportunităților de afaceri oferite de cele două țări. Potrivit lui Iuliu Stocklosa, organizarea la București a unei ediții a „Zilei Oportunităților de Afaceri (ZOA)” dedicată Greciei, urmată de forumuri de afaceri axate pe întâlniri B2B și de miniexpoziții cu produse din Republica Elenă constituie instrumente eficiente pentru dezvoltarea colaborării bilaterale.
Șeful Secției Economice și Comerciale a Ambasadei Republicii Elene la București a exprimat interesul ţării sale pentru dezvoltarea relaţiilor economice şi de cooperare cu România, precum şi întreaga sa deschidere pentru asigurarea unui schimb constant de informaţii de afaceri, în beneficiul celor două comunităţi. Totodată, Pantelis Giannoulis a folosit acest prilej pentru a vorbi despre potențialul economic și investițional al țării sale și despre rolul sistemului cameral în susținerea mediului de afaceri.
Informații de background
Schimburile comerciale româno-elene a fost afectate în 2020 de pandemia de COVID-19, însă în 2021 au fost înregistrate cifre record. Tendința de creștere a comerțului româno-elen s-a menținut și în prima jumătate a anului 2022. Astfel, potrivit celor mai recente date disponibile, la 30.06.2022, volumul total al comerțului bilateral a fost de 1,36 miliarde euro (în creștere cu 27,2% față de semestrul I al anului precedent), din care exportul s-a cifrat la 0,54 miliarde euro (+27,8%), iar importul la 0,82 miliarde euro (+26,8%). La 31.10.2022, Grecia ocupa locul 8 în Topul pe țări de rezidență a investitorilor în societăți cu participre străină cu un capital investit de 1,5 miliarde euro (3,33% din investițiile străine din România).

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?