România primește 14,34 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE pentru refacerea Salinei Praid și a zonelor afectate de inundații

România primește 14,34 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE pentru refacerea Salinei Praid și a zonelor afectate de inundații

România va beneficia de o finanțare de 14,34 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, destinată refacerii zonelor afectate de inundațiile severe produse la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie 2025. Fondurile vor contribui inclusiv la reconstrucția Salinei Praid, una dintre cele mai importante atracții turistice și obiective economice din județul Harghita.

Europarlamentarul Gabriela Firea a anunțat că a susținut și votat în Parlamentul European inițiativa vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu, prin care a fost solicitat sprijin european pentru reconstrucția Salinei Praid și pentru comunitățile afectate de inundații.

Potrivit acesteia, demersul a vizat mobilizarea tuturor instrumentelor financiare europene disponibile pentru refacerea infrastructurii, relansarea economiei locale și asigurarea stabilității pe termen lung în regiunile afectate.

„Rezultatul votului din ultima sesiune plenară a Parlamentului European, la Strasbourg, ne arată că există solidaritate cu România și, mai ales, cu oamenii care au fost afectați de inundații. Acum este esențial ca instituțiile europene și autoritățile române să colaboreze pentru ca fondurile puse la dispoziție prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene să ajungă cât mai rapid în zonele afectate”, a transmis Gabriela Firea.

Eurodeputatul a subliniat că va continua să susțină inițiativele care aduc fonduri europene în România, apreciind că investițiile sunt necesare pentru reconstrucția comunităților afectate, sprijinirea familiilor și implementarea unor soluții concrete pentru cetățeni.

Future Economy

Banner publicitar

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Vrei mereu cele mai actuale informatii?