Sebastian Burduja: „JOS COMUNISMUL!”

Sebastian Burduja: „JOS COMUNISMUL!”

În România este încă multă sărăcie și multă nedreptate, dar soluția NU este și nu poate fi vreodată întoarcerea în comunism. Sunt, din păcate, tot mai multe voci nostalgice care vor mai mult stat în economie, fără să țină cont de faptul că nu există nicio țară din lume în care comunismul a adus dezvoltare sau dreptate. Comunismul nu ține cont de merit; el a distrus meritocrația, promovând lupta de clasă, generând în final o pătură de privilegiați ai unui regim odios, în care românii au fost ținuți în beznă și în lanțuri, cu valori și credință călcate în picioare. Avem datoria să nu uităm și să nu repetăm greșelile trecutului.
Experiențele din ultimii 35 de ani ne arată că statul a fost, în general, un administrator slab și/sau corupt. Astăzi nu poți să vorbești despre listarea companiilor de stat fără să fii acuzat ca vrei să vinzi țara. Doar că listările pe piața de capital înseamnă transparență, performanță corporativă și mai ales oportunitatea românilor să cumpere acțiuni în companiile noastre. Pe termen mediu și lung, investițiile în acțiuni înseamnă șansa de a-ți înmulți economiile, la un randament mai bun decât dacă ții banii în cont sau, mai rău, la saltea.
Se vorbește, totodată, de nivelul salariilor în companiile cu capital de stat. Dar și aici sunt nuanțe. Sunt companii de tip “relicvă”, care mai au câțiva angajați și unde șefii câștigă mai mult decât tot personalul din zona de execuție. Acestea trebuie închise, fuzionate, reformate rapid. Sunt însă și companii performante, cu investiții de miliarde de EUR, proiecte strategice pentru, de pildă, România independentă energetic. Iar în sectorul energetic, un manager bun câștigă bine, pentru că și companiile private concurente plătesc foarte bine.
O abordare fără nuanțele necesare va duce la plecarea managerilor buni din companiile de stat (mai degrabă excepția de la regulă), iar cei care le vor lua locul vor fi fie incompetenți, care nu au alte șanse profesionale în mediul privat, fie corupți, care își vor “completa” veniturile de pe hârtie în mod ilegal și imoral. Fie ambele. Urmarea? Se va alege praful de acele companii și de proiectele lor de investiții, acum când România nu își permite niciun pas greșit.
Soluția este o abordare riguroasă, de la caz la caz: necruțătoare cu sinecuriștii incompetenți și corupți, motivantă pentru profesioniștii performanți și integri. Nu e simplu, dar nu e nici imposibil.
Datoria unui om implicat în arena publică este să spună adevărul și să explice lucrurile așa cum sunt ele în realitate. Poate fi tentant, pentru o mână de like-uri sau de voturi, să promovezi ura și dezbinarea, să tai cu drujba, nu cu bisturiul. Asta o poate face un politician, dar nu o va face niciodată un lider. Înainte, împreună 🇷🇴

Stire publicata in FE cu ajutorul ZN PR & EVENTS

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?