FE: Schimburile comerciale România–SUA confirmă potențialul strategic al relației economice bilaterale
Schimburile comerciale între România și SUA au înregistrat o evoluție pozitivă în ultimii ani, demonstrând un potențial semnificativ de dezvoltare, mai ales în sectoarele IT și servicii profesionale. Exporturile de bunuri românești către SUA au atins 2,2 miliarde de dolari în 2024 (2,5% din totalul exporturilor), iar exporturile de servicii au depășit 3,4 miliarde de dolari – echivalentul a peste 8% din totalul exporturilor de servicii ale României.
Importurile de bunuri din SUA au crescut constant, ajungând la 1,3 miliarde de dolari (1% din total), în timp ce importurile de servicii sunt estimate la 1 miliard de dolari. AmCham România subliniază că România trebuie să profite de această dinamică pozitivă pentru a atrage investiții strategice și pentru a susține reformele structurale necesare unei economii moderne și sustenabile.
Stire publicata in FE cu ajutorul ZN PR & EVENTS
