Conferința Națională „10 S pentru o Viață de Succes” revine cu ediția a II-a pe 25 septembrie 2025
După succesul primei ediții desfășurate în iunie, Conferința Națională „10 S pentru o Viață de Succes” revine pe 25 septembrie 2025, cu un nou maraton de idei, soluții și viziuni pentru un viitor mai sănătos, sigur și sustenabil.
Organizat de Fundația „Florina Manea – Dreptul de a Visa” și ZN PR & EVENTS, în parteneriat cu Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și Emblematic România , evenimentul își propune să consolideze o platformă de dialog multidisciplinar care aduce împreună lideri din domeniile siguranță, sănătate, educație, presă, știință, sport, business și administrație publică.
Evenimentul va fi moderat de Florina Manea, Președintele Fundației și CEO al Ziarului News și Future Economy, inițiatoarea proiectului.
„Continuăm acest demers cu și mai multă energie și determinare, pentru că am văzut cât de mare este nevoia de repere sănătoase și modele reale în societatea noastră. Tinerii au nevoie de ghidaj, dar și de inspirație”, a declarat Florina Manea.
Unul dintre principalele scopuri ale ediției din septembrie este avansarea lucrului la „Ghidul de bune practici pentru elevi și studenți – 10 S Pentru o Viață de Succes”, un proiect educațional colectiv, inițiat în urma primei ediții. Ghidul va cuprinde recomandări, exerciții, povești inspiraționale și modele de bune practici din toate cele 10 domenii-cheie și urmează să fie introdus în școli, fie ca lectură recomandată, fie ca instrument educațional auxiliar.
Conferința Națională „10 S pentru o Viață de Succes” își consolidează astfel statutul de platformă națională dedicată educației integrative și dezvoltării sustenabile a tinerilor din România.
Mai multe detalii despre programul complet și înscrieri sunt disponibile pe site-ul oficial:
🌐 www.10-s.ro