FE: Forumul regional UNECE 2025, Geneva: reafirmarea angajamentului global față de sustenabilitate și implementarea Agendei 2030

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish

Loading

FE: Forumul regional UNECE 2025, Geneva: reafirmarea angajamentului global față de sustenabilitate și implementarea Agendei 2030

 

Forumul regional pentru dezvoltare durabilă al Comisiei Economice ONU pentru Europa (UNECE), organizat în perioada 2-3 aprilie 2025 la Geneva, s-a focusat în acest an pe necesitatea reafirmării angajamentului global față de Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. La importantul eveniment internațional al sustenabilității, România a fost reprezentată de coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, consilierul de stat László Borbély, președinte al Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN). Domnia sa a prezentat poziția de țară în cadrul sesiunii de politici la nivel înalt a Forumului și a avut intervenții în cadrul dezbaterilor pe tema finanțării dezvoltării durabile. Totodată, a inițiat o serie de întrevederi bilaterale cu înalți oficiali prezenți la Forumul UNECE.

Într-un context geopolitic marcat de conflicte și instabilitate, discursul național a subliniat că aceste evenimente pun în pericol progresele înregistrate în dezvoltarea durabilă și a evidențiat importanța consolidării cooperărilor internaționale pentru a contracara efectele negative ale crizelor.

”România rămâne dedicată colaborării globale și viziunii unei lumi incluzive, echilibrate și sustenabile pentru generațiile viitoare. Începând cu 2017, am făcut progrese substanțiale în implementarea Agendei 2030, integrând cu succes țintele acesteia în politicile naționale și alimentând coerența politicilor publice pentru dezvoltare durabilă” – a menționat consilierul de stat László Borbély în poziția de țară de la sesiunea plenară din 2 aprilie a Forumului. Domnia sa a menționat rezultate înregistrate atât în politicile sociale și reziliența economică, cât și în ceea ce privește protecția mediului. Coordonatorul Departamentului a amintit totodată și de formarea angajaților din administrația publică ca experți în dezvoltare durabilă, precum și de crearea Centrului de Excelență în Dezvoltare Durabilă pentru Administrația Publică.

László Borbély a luat cuvântul, pe 2 aprilie, la evenimentul adiacent organizat de Consiliul de Cooperare Regională (RCC) cu sprijinul României, Greciei și Turciei și centrat pe reducerea riscului de dezastre în economiile din Europa de Sud-Est. În cadrul discuțiilor, consilierul de stat a subliniat importanța rețelei regionale recent formate în vederea prevenirii acestor riscuri și dezastre. ”Această rețea reprezintă un pas semnificativ în eforturile noastre de colaborare regionale și reunește părțile interesate din guvern, industrie și societatea civilă pentru a dezvolta un mecanism de protecție financiară incluziv și eficient” – a  mai spus coordonatorul Departamentului referitor la poziția României pe acest subiect de actualitate.

Pe 3 aprilie, în cadrul Forumului UNECE a avut loc o masă rotundă dedicată finanțării dezvoltării durabile, la care László Borbély a prezentat măsurile aplicate de România pentru atragerea de finanțări sustenabile. Domnia sa a vorbit despre strategiile naționale ale dezvoltării durabile și economiei circulare, respectiv renovarea eficientă energetic a clădirilor. Totodată a făcut referire la obligațiunile verzi și sociale favorabile proiectelor ecologice și sprijinirii IMM-urilor din zonele dezavantajate. A menționat, de asemenea, rolul de catalizator al Băncii de Investiții și Dezvoltare, dar și taxarea ecologică și achizițiile sustenabile ce reprezintă măsuri eficiente în mai multe aspecte. ”Codul Român al Sustenabilității, platforma pentru raportarea transparentă a companiilor în domeniul sustenabilității realizată de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă vine în ajutorul actorilor economici încurajând investițiile verzi. Obiectivul nostru este sa creăm o economie mai rezilientă și sustenabilă, aliniată la standardele europene și internaționale” – a precizat consilierul de stat.

Seria întrevederilor bilaterale avute în marja Forumului a fost deschisă de discuțiile alături de ambasadorul Bob Rae, președinte al Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite (ECOSOC), dialog în care László Borbély a amintit eforturile susținute ale României în realizarea Obiectivelor de dezvoltare durabilă, precum și participarea activă a țării noastre în cadrul Forumului Politic la Nivel Înalt (HLPF), organizat de ECOSOC la New York.

În marja Forumului, coordonatorul Departamentului a avut o întrevedere și cu Igor Janushev, secretar general al Guvernului Macedoniei de Nord, alături de care a discutat oportunitățile de cooperare în cadrul instituțional european. ”România este deschisă schimbului de bune practici în domeniul dezvoltării durabile cu Macedonia de Nord, iar în calitate de președinte al Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN) lansez invitația de aderare la rețea  pentru un acces suplimentar la bunele practici din celelalte state europene” – a formulat László Borbély în cadrul întrevederii.

Tatiana Molcean, secretar executiv al UNECE, organism ce are un rol esențial în implementarea Agendei 2030 în Europa, a precizat în cadrul întrevederii bilaterale avute cu László Borbély că o reîntărire a angajamentului față de sustenabilitate ar fi necesară la nivel regional pentru a contracara scepticismul aflat în creștere față de această importantă năzuință. Coordonatorul Departamentului a menționat educația, respectiv colaborarea cu societatea civilă ca instrumente prin care atenția publică poate fi centrată și menținută pe agenda globală a sustenabilității.

Articol publicat in Revista Future Economy cu ajutorul agentiei ZN PR & EVENTS

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?