Future Economy: Crin Antonescu: Ilie Bolojan trebuie să explice administrației americane anularea alegerilor din România
Crin Antonescu, candidat în alegerile prezidențiale din luna mai, a declarat că președintele interimar Ilie Bolojan trebuie să contacteze la vârf administrația americană pentru a explica motivele anulării alegerilor din România și pentru a transmite că nu există niciun dubiu că alegerile viitoare vor fi democratice. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Antonescu a subliniat că, deși președintele Klaus Iohannis nu a făcut acest pas, Ilie Bolojan este obligat să intervină și să adreseze preocupările exprimate de oficialii americani.
„Dacă președintele Iohannis nu a făcut-o, Ilie Bolojan e obligat să o facă. Intervenția domnului J.D. Vance a fost corectă. Președintele Klaus Iohannis trebuia să se implice direct în lămurirea argumentelor din spatele deciziei CCR. Nu s-a putut. Acum, Ilie Bolojan, din postura de președinte interimar, trebuie să contacteze la vârf administrația americană și să explice de ce s-au anulat alegerile și că nu există niciun dubiu că vor fi alegeri democratice în România”, a scris Crin Antonescu.
Antonescu a exprimat și o opinie despre poziția vicepreședintelui american, J.D. Vance, care a acuzat în cadrul unui discurs la Conferința de Securitate de la Munchen, aliații europeni ai SUA pentru că subminează valorile democratice. Antonescu susține că declarațiile vicepreședintelui american sunt justificate și arată o lipsă de acțiune suficientă pentru protejarea democrației în România.
„S-au făcut prea puține pentru a se împiedica un astfel de atac. S-a întărit dinspre Washington ideea că autoritățile din România trebuie să dea toate explicațiile. Atenție, nu trebuie să le dăm fiindcă le-a cerut J.D. Vance, ci pentru opinia publică românească. Noi trebuie să ne întărim democrația și să ne sporim imunitatea împotriva interferențelor în alegeri, nu pentru că ne-o cer mai marii lumii, ci pentru noi”, a subliniat Antonescu.
La rândul său, J.D. Vance a subliniat că, în opinia sa, amenințarea reală la adresa Europei nu provine din exterior, din partea unor actori precum Rusia sau China, ci din regresul față de valorile fundamentale ale Europei, inclusiv subminarea democrației. Vance a criticat anularea alegerilor din România, spunând că o astfel de decizie, luată pe baza unor „suspecții șubrede” ale unei agenții de informații și sub presiune externă, ridică semne de întrebare cu privire la stabilitatea democrației din Europa.
„Dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari plătiți de o țară străină pentru publicitate pe internet, atunci înseamnă că ea nu este foarte puternică”, a adăugat vicepreședintele american, exprimându-și îngrijorarea cu privire la vulnerabilitatea proceselor electorale.
În contextul acestor declarații, Crin Antonescu consideră că România trebuie să întărească democrația și să răspundă transparenței cerute, nu doar pentru a răspunde cerințelor externe, ci pentru a proteja propriile interese și pentru a consolida statul de drept.
Sursa foto: Facebook/Crin Antonescu
Articol publicat in Future Economy, prin Agentia ZN PR & EVENTS.