Future Economy: Participarea Președintelui României, Klaus Iohannis, la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish

Future Economy: Participarea Președintelui României, Klaus Iohannis, la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa luni, 3 februarie 2025, la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene pe teme de apărare, care se va desfășura la Bruxelles, Regatul Belgiei, la invitația Președintelui Consiliului European, António Costa.

Programul reuniunii cuprinde, pe lângă consultările în formatul liderilor statelor membre, schimbul uzual de opinii cu Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, o reuniune cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, și o întâlnire cu Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Keir Starmer.

Discuțiile liderilor UE se vor axa pe aspecte privind modalitățile concrete de consolidare a capacităților de apărare la nivel european, pregătind și fundamentând deciziile formale care urmează să fie luate în perioada următoare. Vor fi abordate și aspecte privind importanța relației transatlantice și Parteneriatul Strategic dintre UE și SUA, relația dintre UE și Regatul Unit, parteneriatele Uniunii Europene în domeniul apărării, precum și complementaritatea dintre UE și NATO în materie de securitate și apărare.

Dezbaterile vizează și identificarea unor principii de bază necesare pentru elaborarea și adoptarea unui document programatic a viitorului apărării europene – „Carta Albă”, care urmează să fie elaborat în prima parte a anului 2025 de către Comisia Europeană. Documentul va aborda inclusiv prioritățile privind capacitățile de apărare ale UE, ținând cont și de sprijinul necesar pentru Ucraina, inițiativele comune de apărare și resursele necesare pentru dezvoltarea acestora.

Președintele României va susține, în cadrul discuției, necesitatea ca Uniunea Europeană să își asume o responsabilitate crescută pentru propria apărare, în mod eficient, credibil, responsabil și în complementaritate cu NATO, care rămâne fundamentul securității euroatlantice. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va evidenția importanța aprofundării cooperării la nivelul Uniunii Europene pe teme de apărare,  dimensiunea economică a apărării, utilizarea eficientă a mecanismelor și a opțiunilor de finanțare, nevoia de a dezvolta baza industrială și tehnologică de apărare europeană, precum și conexiunea acestui domeniu cu competitivitatea și coeziunea de ansamblu a Uniunii Europene. Președintele României, va sublinia, totodată, rolul cheie al relației transatlantice și al parteneriatelor globale pentru creșterea rezilienței Uniunii Europene pe acest palier.

Articol publicat in Future Economy, prin Agentia ZN PR & EVENTS.

Future Economy

 

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?