Future Economy: OFA dă startul webinariilor din 2025 cu un eveniment dedicat noutăților fiscale
Patronatul OFA inaugurează seria webinariilor tematice din acest an cu un eveniment esențial pentru antreprenori și specialiști în domeniul financiar: „Noutățile fiscale din 2025”.
Webinarul va avea loc pe 21 ianuarie 2025, de la ora 16:00, și va fi susținut de membrele grupului de fiscalitate OFA, experte în contabilitate și consultanță fiscală: Loredana Mihăilă, Oana Luca, Mirabela Bujor Vaslovanu, Veronica Cristian și Elena Gurguiatu.
Participanții vor avea ocazia să afle informații actualizate despre schimbările fiscale din acest an și să adreseze întrebări experților. Evenimentul se va desfășura online, iar accesul la link-ul Zoom poate fi obținut printr-un mesaj privat.
OFA vă invită să fiți alături de specialiștii în fiscalitate pentru a înțelege mai bine provocările și oportunitățile anului 2025!