CONAF deschide o sucursală în Teleorman pentru a susține antreprenoriatul feminin și dezvoltarea economică locală
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) continuă să sprijine dezvoltarea antreprenoriatului feminin în România prin inaugurarea unei sucursale în județul Teleorman. Această extindere reprezintă un pas strategic pentru a susține direct antreprenoarele locale, stimulând în același timp creșterea economică și dezvoltarea durabilă a regiunii.
Deschiderea sucursalei în Teleorman este un angajament ferm al CONAF de a sprijini inițiativele antreprenoriale ale femeilor și de a recunoaște contribuția esențială a acestora în economie. Sub deviza #ValoareNațională, CONAF promovează antreprenoriatul feminin ca un pilon de bază pentru o economie competitivă și sustenabilă în România, în care educația antreprenorială devine cheia pentru o piață a muncii echilibrată și o economie dinamică, adaptată cerințelor locale și naționale.
Ramona Țuinea, președinta Sucursalei CONAF Teleorman, este recunoscută pentru dedicarea sa în sprijinul comunității locale și implicarea în acțiuni de voluntariat încă din anii de liceu. „Educația antreprenorială este fundamentul unei dezvoltări sustenabile, iar prin deschiderea Sucursalei CONAF Teleorman ne dorim să aducem o energie proaspătă și o voce puternică în mediul de afaceri local. Credem că antreprenoriatul feminin poate deveni un motor de creștere economică și transformare socială, contribuind la echilibrul și diversitatea pieței de afaceri din România. Ne propunem să oferim sprijin concret și resurse utile femeilor antreprenor din Teleorman, astfel încât acestea să aibă șanse egale și acces deplin la oportunitățile economice ale regiunii,” a declarat Ramona Țuinea, subliniind importanța egalității de gen și accesului echitabil la oportunitățile economice.
Prin această inițiativă, CONAF extinde rețeaua de sprijin pentru antreprenori, și construiește o comunitate de afaceri dedicată progresului, dezvoltării durabile și incluziunii sociale. Sucursala CONAF Teleorman va funcționa ca un veritabil centru de resurse pentru antreprenoare, oferind evenimente educative și oportunități de networking menite să consolideze legăturile între antreprenorii locali și să promoveze antreprenoriatul feminin ca forță motrice în dezvoltarea economică a României.
Noua sucursală a CONAF subliniază misiunea organizației de a susține femeile în afaceri și de a contribui la construirea unei economii mai echitabile, bazate pe egalitate de gen, inovare și dezvoltare continuă.
Despre CONAF*:
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 30 sucursale, 2 federații, 12 patronate, 38 asociații și peste 5.500 de companii, peste 220.000 de angajați.
CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.
Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum”, ”De Vocație Antreprenoare”, ”24 Trends for 2024 Forum”, seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.
CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.