Guvernul României a aprobat Strategia Națională privind Adaptarea la Schimbările Climatice pentru perioada 2024-2030

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish

Guvernul României a aprobat Strategia Națională privind Adaptarea la Schimbările Climatice pentru perioada 2024-2030

In cadrul ședinței de guvern de miercuri, 14 august, Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Hotărârea de Guvern pentru adoptarea Strategiei Naționale privind Adaptarea la Schimbările Climatice (SNASC) pentru perioada 2024-2030, cu perspectiva anului 2050. Această strategie esențială, realizată cu sprijinul Administrației Prezidențiale și a Comitetului Interministerial pentru Schimbări Climatice din cadrul Guvernului României, consolidează capacitatea României de a răspunde provocărilor generate de schimbările climatice, aliniindu-se totodată la angajamentele internaționale asumate prin Acordul de la Paris și legislația europeană.

„Adoptarea Strategiei Naționale privind Adaptarea la Schimbările Climatice reprezintă un moment de referință în angajamentul nostru de a proteja România și pe cetățenii săi de provocările fără precedent ale vremurilor moderne. Schimbările climatice nu sunt doar o amenințare abstractă, ci o realitate care influențează direct fiecare aspect al vieților noastre. Prin această strategie, ne propunem să nu fim doar reactivi, ci proactivi, construind o Românie rezilientă, capabilă să facă față cu succes acestor provocări și să protejeze resursele vitale, sănătatea publică și ecosistemele noastre. Este responsabilitatea noastră, ca națiune, să asigurăm un viitor durabil pentru generațiile viitoare„, a declarat Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor și pădurilor.

SNASC își propune să îmbunătățească capacitatea de adaptare a sistemelor socio-economice și ecologice ale României, cu scopul de a reduce impactul schimbărilor climatice asupra populației și mediului. Strategia oferă un cadru coerent și durabil pentru ca societatea și economia națională să se adapteze dinamic la provocările climatice, asigurând o dezvoltare sustenabilă și protecția cetățenilor.

 

Unul dintre principalele beneficii ale acestei strategii este protejarea cetățenilor și a comunităților vulnerabile în fața efectelor schimbărilor climatice, cum ar fi: seceta, inundațiile sau fenomenele meteorologice extreme. SNASC promovează soluții bazate pe natură și adaptarea ecosistemică, subliniind importanța conservării biodiversității și a serviciilor ecosistemice pentru o dezvoltare durabilă.

mai multe detalii pe Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor,

Sursa foto: Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor,

FUTURE ECONOMY

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?