Stabilitatea financiară descrie acea stare a sistemului financiar care îi conferă acestuia capacitatea să reziste la șocuri, fără întreruperea sau afectarea semnificativă a funcției sale de intermediere financiară, și să continue să ofere servicii și produse financiare necesare entităților și activităților din economia reală. Stabilitatea financiară este afectată atunci când se materializează unul sau mai multe riscuri sistemice. Efectele riscurilor sistemice se pot manifesta atât asupra evoluției economiei, cât și asupra intermedierii financiare. Într-o clasificare uzuală pe categorii de riscuri, componentele riscului sistemic pot fi identificate ca risc de piață, risc de credit, risc de concentrare, risc de lichiditate, risc de solvabilitate, risc operațional etc. Numeroase particularități există însă în funcție de tipul de instituție financiară, clasele de active analizate, interdependențele cu funcționarea administrației publice (riscul suveran), etapa din cadrul ciclului de evoluție al economiei, influențele și legăturile transfrontaliere, tipurile de vulnerabilități analizate.

În special după criza financiară globală, comunitatea internațională a autorităților cu rol în asigurarea stabilității sistemului financiar a început un lung și dificil efort de identificare, elaborare, calibrare și aplicare a unor politici care să îmbunătățească reziliența acestuia față de potențialele șocuri interne sau externe. Până în urmă cu câțiva ani, acțiunile au fost focalizate către instrumentele și politicile macroprudențiale destinate sectorului bancar, având în vedere rolul și locul acestuia în relație cu buna funcționare a economiei reale. În ultimii ani însă, a crescut preocuparea față de riscurile și vulnerabilitățile generate sau transmise din interiorul piețelor financiare nebancare, odată cu creșterea contribuției acestora la intermedierea financiară, cum ar fi sectorul asigurărilor, fondurilor de investiții și contrapărților centrale.

Sursa: ASF