TAROM încheie un acord cu personalul navigant și reia operațiunile normale
TAROM a anunțat marți dimineață că a ajuns la un acord cu reprezentanții personalului navigant pentru desfășurarea operațiunilor în regim normal, după ce în ziua precedentă, zeci de curse au fost anulate din cauza „indisponibilității temporare a membrilor echipajului”.
„Compania TAROM a continuat dialogul cu reprezentanții personalului navigant, în urma situației de luni, 8 iulie, prin care numeroase zboruri au fost anulate, ca urmare a declarațiilor individuale de inapt pentru zbor ale personalului navigant, și anunță încheierea unui acord pentru normalitate și derularea operațiunilor de zbor în regim normal. În dimineața zilei de 9 iulie toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât și externe, se desfășoară conform programărilor de zbor. În continuarea dialogului între Consiliul de Administrație al companiei și reprezentanții personalului navigant TAROM, în cadrul întâlnirii de lucru comune s-a ajuns la un acord pe aspecte de natură salarială invocate de personalul navigant. Măsurile agreate vor fi negociate în cadrul Contractului Individual de Muncă cu membrii echipei”, precizează compania.
În urma situației întâmpinate luni, 8 iulie, aceea de anulare a numeroase zboruri ca urmare a declarațiilor individuale de inapt pentru zbor ale personalului navigant, compania TAROM își cere scuze pasagerilor săi pentru tot disconfortul creat și depune toate eforturile pentru a reduce impactul pe care această situație îl are asupra planurilor lor de călătorie.