COMALIM: COMUNICAT DE PRESA PRIVIND PLATA DIVIDENDELOR

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish

COMUNICAT DE PRESA PRIVIND PLATA DIVIDENDELOR

 

Societatea COMALIM S.A. informeaza actionarii cu privire la plata dividendelor aferente exercițiului financiar 2023, precum și plata dividendelor din suma care reprezintă parte din rezultatul reportat din surplusul realizat ca urmare a vânzării activelor, începând cu data de 05.07.2024  (stabilita ca data platii” prin Hotararea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor din data de 24.04.2024). Actionarii COMALIM S.A. indreptatiti sa beneficieze de dividende sunt doar actionarii inregistrati la data de 21.06.2024 in Registrul Actionarilor tinut de catre Depozitarul Central S.A. (data de 21.06.2024 a fost stabilita ca “data de inregistrare” prin Hotararea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor din data de 24.04.2024 si ex-data de 20.06.2024).

Valoarea bruta a dividendului ce urmeaza a fi platit este de 0,35 lei/acțiune pentru dividendele aferente exercițiului financiar 2023 și 0,34 lei/acțiune pentru dividendele distribuite din suma care reprezintă parte din rezultatul reportat din surplusul realizat ca urmare a vânzării activelor. Impozitul pe dividende va fi reținut la sursă în cotele prevăzute de actele normative în vigoare, iar costurile aferente plății dividendelor se suportă de către acționarii societății din valoarea dividendului net.

In lipsa prezentarii in termenul mentionat a documentelor solicitate, COMALIM S.A. nu va fi responsabila de neaplicarea reglementarilor legale aplicabile cu privire la scutirea de impozit.

Dividendele vor fi achitate actionarilor incepand cu data de 05.07.2024 prin intermediul Depozitarului Central S.A. si a agentului de plata desemnat de catre societate, respectiv Banca Transilvania S.A. cu sediul central in Cluj-Napoca, str. G. Bariţiu nr.8, jud. Cluj, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J12/4155/1993, Cod Unic de Inregistrare RO5022670.

 

Modalitatile de plata a dividendelor sunt urmatoarele:

 

  1. Plata dividendelor in conturile Participantilor

Pentru actionarii persoane fizice si juridice sau entitati care la data de inregistrare detin instrumente financiare emise de atre COMALIM S.A (simbol MALI) evidentiate in registrul tinut de Depozitarul Central, in contul deschis la Participant, dividendele vor fi platite automat in conturile Participantilor la Data Platii, fara prezentarea unor documente suplimentare.

Plata dividendelor se va face de catre operatorul Depozitarul Central S.A . prin transfer banar in contul participantilor, incepand cu data de 05.07.2024.

 

II Prin virament bancar in conturile actionarilor nereprezentati de Participanti, conturi comunicate Depozitarului Central

Depozitarul Central va distribui dividendele prin virament bancar actionarilor  nereprezentati de Participanti, actionari care au transmis anterior Depozitarului Central codul IBAN.

Actionarii personae fizice si juridice nereprezentati de Participant care doresc plata dividendelor prin transfer bancar pot solicita si transmite cate Depozitarul Cental S.A documentele necesare, astfel:

 

  1. Detinatorii de instrumente financiare persoane fizice personal sau prin reprezentant legal sau conventional, vor prezenta Depozitarului Central formularul de colectare cod IBAN, in care se vor preciza banca si contul (cod IBAN) deschis pe numele actionarului (modelul este disponibil pe site-ul Depozitarului Central – www.depozitarulcentral.ro), insotit de:
  • copia actului de identitate valabil in care sa fie lizibil codul numeric personal – certificata de titular „conform cu originalul”;
  • extras de cont sau un document eliberat de banca (semnat si stampilat) prin care se confirma existenta contului pe numele actionarului, cu precizarea codului IBAN, in original;
  • copia documentelor care atesta calitatea semnatarului cererii de reprezentant legal sau conventional, daca este cazul – certificata de titular „conform cu originalul”
  1. Detinatorii de instrumente finaciare persoane juridice prin reprezentant legal sau conventional, vor prezenta Depozitarului Central formularul de colectare cod IBAN, in care se vor preciza banca si contul (cod IBAN) deschis pe numele actionarului (modelul este disponibil pe site-ul Depozitarului Central – www.depozitarulcentral.ro), insotit de:
  • copie a certificatului de inmatriculare – certificata de titular „conform cu originalul”;
  • copie dupa documentul care atesta calitatea de reprezentant legal al societatii (certificat constatator emis de registrul comertului/entitatea echivalenta – pentru entitatile de nationalitate straina) – certificata de titular „conform cu originalul”;
  • copia documentelor care atesta calitatea de reprezentant conventional a semnatarului cererii, daca este cazul – certificata de titular „conform cu originalul”;
  • extras de cont sau un document eliberat de banca (semnat si stampilat) prin care se confirma existenta contului pe numele titularului – persoana juridica, cu precizarea codului IBAN, in original;

Documentele prezentate intr-o limba straina vor fi insotite de traducerea legalizata in limba romana iar daca sunt emise de o autoritate straina acestea trebuie sa fie apostilate sau supralegalizate, dupa caz.

Solicitarile de virare a dividendelor in cont bancar se vor transmite la adreseza: Depozitarului Central S.A. la adresa Bucuresti, Soseaua Nicolae Titulescu nr. 4 – 6, Cladirea American House, Aripa de Est, Etaj 1, sector 1, sau vor fi depuse la sediul Depozitarului Central S.A., sau pe adresa de e-mail: dividende@depozitarulcentral.ro. Toate solicitarile vor contine email-ul si/sau numarul de telefon la care pot fi contactati actionarii in eventualitatea unor clarificari.

Plata dividendelor se va face de catre operatorul Depozitarul Central SA prin transfer bancar incepand cu data de 05.07.2024, dupa primirea si verificarea documentatiei.

 

  1. Prin intermediul agentului de plata

Pentru actionarii persoane fizice care nu au solicitat si/sau nu transmit documentele necesare pentru plata prin transfer bancar, plata dividendelor se va face in numerar la ghiseele Bancii Transilvania (Agentul de Plata) din toata tara, incepand cu data de 05.07.2024.

Lista unitatilor Bancii Transilvania este disponibila la adresa web https://www.bancatransilvania.ro/retea_unitati/

Platile se vor efectua la oricare unitate Banca Transilvania din tara, orarul de plata al dividendelor incadrandu-se in orarul de lucru al unitatilor bancare respective.

Plata dividendelor la ghiseu se va face doar catre actionarii persoane fizice astfel:

  1. Pentru Actionarii persoane fizice rezidente care se prezinta personal la ghiseu, plata dividendelor se face in baza actului de identitate avand inscris codul numeric personal (C.N.P.).
  2. Pentru Actionarii persoane fizice nerezidente care se vor prezenta personal la ghiseu, plata dividendelor se face in baza pasaportului avand inscrise seria şi numarul.
  3. Pentru Actionarii persoane fizice avand varsta sub 14 ani plata dividendelor se face reprezentatului legal in speta – tutorele/parintele minorului, in baza urmatoarelor documente: certificatul de naştere al actionarului care trebuie sa aiba inscris C.N.P.-ul si fotocopie certificata pentru conformitate cu originalul (fotocopia se retine), actul juridic ce instituie tutela in cazul tutorelui care nu este unul dintre parinti si fotocopie certificata pentru conformitate cu originalul (fotocopia se retine) şi actul de identitate al tutorelui/parintelui si fotocopie certificata pentru conformitate cu originalul (fotocopia se retine).
  4. Pentru Actionarii persoane fizice avand instituita curatela, plata dividendelor se face prin curatorul respectivei persoane, in baza urmatoarelor documente: actul de identitate al actionarului care trebuie sa aiba inscris C.N.P.-ul si fotocopie certificata pentru conformitate cu originalul (fotocopia se retine), actul juridic ce instituie curatela si fotocopie certificata pentru conformitate cu originalul (fotocopia se retine) si actul de identitate al curatorului si fotocopie certificata pentru conformitate cu originalul (fotocopia se retine).
  5. Pentru Actionarii persoane fizice care nu se prezinta personal la ghiseu ci mandateaza in acest sens o alta persoana, plata dividendelor se face imputernicitului respectivei persoane, in baza urmatoarelor documente: procura speciala autentificata la notariat care cuprinde imputernicirea de ridicare a dividendelor eliberata cu nu mai mult de 3 ani anteriori datei in care se efectueaza plata, cu exceptia cazului in care imputernicirea are un termen de valabilitate mai mare de 3 ani si este valabila la data la care se efectueaza plata si fotocopie certificata pentru conformitate cu originalul (fotocopia se retine) şi actul de identitate al imputernicitului si fotocopie certificata pentru conformitate cu originalul (fotocopia se retine).

Documentele prezentate intr-o limba straina vor fi insotite de traducerea legalizata in limba romana iar daca sunt emise de o autoritate straina acestea trebuie sa fie apostilate sau supralegalizate, dupa caz.

  1. Situatii speciale:

In cazul actionarilor persoane fizice decedati, plata dividendelor se va putea face catre mostenitorii acestora numai dupa ce, in prealabil, mostenitorii vor solicita Depozitarului Central SA inregistrarea transferului de actiuni ca efect al succesiunii.

In cazul instrumentelor financiare detinute in coproprietate de doi sau mai multi actionari, plata Sumelor de bani se va realiza in contul indicat de catre toti coproprietarii in baza solicitarii comune adresata Depozitarului Central sau in numerar cu conditia ca toti coproprietarii sa se prezinte la ghiseul Bancii Transilvania, personal sau prin reprezentant legal si/sau conventional sau vor fi virate Participantului al carui Clienti sunt.

 

ALTE PREVEDERI

Orice modificari de date solicitate de catre actionarii COMALIM S.A sau persoanele indreptatite in Registrul Actionarilor (schimbari de nume, adrese, date de identificare, transferuri de actiuni mostenitori, etc.) se realizeaza numai de catre DEPOZITARUL CENTRAL S.A. Bucuresti, Soseaua Nicolae Titulescu nr. 4 – 6, Cladirea American House,Aripa de Est, Etaj 1, sector 1.

Mentionam ca in urma analizarii cererilor de plata a dividendelor si a documentatiei primite, societatea si Depozitarul Central S.A.  isi rezerva dreptul de a solicita documente suplimentare.

Informatii suplimentare se pot obtine :

–          de la sediul COMALIM S.A. din București, str. Serghei Vasilievici Rahmaninov nr. 46-48, etaj 1, birou 39A, sector 2 și/sau la adresa de email comalim@sif-imobiliare.ro, office@sif-imobiliare.ro, tel.: 0741164496;

–   de la Depozitarul Central, la adresa de email dividende@depozitarulcentral.ro sau la numărul de telefon 021.408.58.00

– de la Agentul de plata – Banca Transilvania, la adresa de email contact@bancatransilvania.ro sau la urmatoarele numere de telefon 021.308.028, 080.101.0128.

COMALIM S.A.

Director General

SAV ANCUȚA RAMONA MARA

 

 

 

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?