CUPA CNAV EDIȚIA A IV-A

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish

 CUPA CNAV EDIȚIA A IV-A

 

Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din București organizează cea de a IV-a ediție a Cupei C.N.A.V. de karate, sub egida Federației Române de Karate WUKF.

Prima ediție s-a desfășurat în luna aprilie a anului 2019, cu 141 de sportivi din 19 cluburi participante din Brașov, Chitila, Mediaș, Ploiești, Pucioasa, Constanța, Buftea, Târgoviște, Slobozia și Pitești.

Din cauza pandemiei, în anii 2020 și 2021, nu s-a putut organiza cupa.

În anul 2022 se desfășoară cea de a doua ediție, însă, din păcate, revenirea din pandemie se realizează greu, reușind să participe doar 110 sportivi, cu 308 intrări, din 18 cluburi din Constanța, Cluj, Turda, Ploiești, Slobozia, Târgoviște, Buftea și București.

Anul 2023 a reprezentat un an important pentru Colegiul nostru deoarece s-au împlinit 100 de ani de existență. La startul acestei competiții s-au aliniat 167 de sportivi, 390 intrări, din 19 cluburi din Mediaș, Chitila, Buftea, Pucioasa, Breaza, Călărași, Constanța, Ploiești, Slobozia, Cluj și București.

De-a lungul anilor, alături de noi s-au regăsit mai mulți parteneri și sponsori, care au contribuit la buna organizare și desfășurare a cupei, printre care menționăm ACS Double D, Federația de Iaido, Kendo și Jodo, Federația Română de Freestyle Kickboxing și Muay Thai, Coca-Cola, Dot caffe, Kung Fu pizza, Asociația Sport, Terapie și Bune Maniere, Celarom SRL, Hohoba Store, Rotary Club Cișmigiu, Plus Car Mobil, MyGame.ro, MidAlexArt, Tricouri.ro.

Cea de a IV-a ediție a Cupei CNAV se va desfășura sâmbătă, 20.04.2024, în sala de sport a Colegiului Național „Aurel Vlaicu”, începând cu orele 08:30.

Până în acest moment s-au înscris 173 de sportivi, 442 intrări, din 22 de cluburi de pe întreg teritoriul țării. Înscrierile se vor finaliza joi, 18.04.2024.

Suntem bucuroși de numărul în creștere al sportivilor și al cluburilor ce își doresc să participe la cupa noastră. Acest aspect ne confirmă că toată truda noastră este văzută și apreciată.

De asemenea, ne dorim să anunțăm cei mai noi parteneri care ne sunt alături la această ediție, și anume ABC Fitness School și editura Litera, care vor oferi împreună, premiul în cadrul categoriei de open individual.

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?