Cum au performat fondurile de investiții în anul 2023

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish

Cum au performat fondurile de investiții în anul 2023

După cum bine ne-a obișnuit conducerea Facultății de Economie Teoretică și Aplicată în ultima vreme, incinta amfiteatrelor reînvie o tradiție de care ar trebui să țină cont mediul economico-social din România – aceea de a organiza dezbateri pe teme importante pentru evoluția economiei noastre. Astfel, la Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată din cadrul Academiei de Studii Economice din București, Bursa de Valori București (BVB) și Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF) și-au anunțat oficial deschiderea sesiunii de tranzacționare de pe data de 13 martie a.c., cu participarea reprezentanților administratorilor de fonduri de acțiuni cu expunere și pe piața de capital locală, care au obținut cele mai bune randamente în anul 2023. Această inițiativă reprezintă un eveniment important nu numai în cadrul seriei de dezbateri organizate de BVB și AAF, ci și în cadrul lumii universitare, arătând cât de importantă este colaborarea dintre mediul academic și potențialii angajatori ai studenților pe care îi pregătesc.

Așadar, pe data de 13 martie 2024, la ora 11.00, în Amfiteatrul 2101, pe care gazdele (ASE) l-au numit BVB, s-a derulat evenimentul „Cum au performat fondurile de investiții în anul 2023”, deschis de:

  • domnul Adrian Tănase, Director General Bursa de Valori București
  • domnul Horia Gustă, Președinte Asociația Administratorilor de Fonduri
  • doamna prof. univ. dr. Silvia Elena Iacob, Prodecan Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată
  • domnul Jan Pricop, Director Executiv Asociația Administratorilor de Fonduri

Oferind o platformă de discuții și schimb de idei pentru aprofundarea cunoștințelor și a perspectivei asupra pieței financiare și a investițiilor, au prezentat ulterior elemente specifice mediului și personalități precum: Rareș Trif, Director Investiții BT Asset Management, Adrian Dudu, Director Investiții SAI Certinvest, Robert Burlan, CFA Head of Investment Management Raiffeisen Asset Management, Răzvan Pașol, Director General SAI Patria Asset Management și Valeria Avram, Director General Swiss Capital.

La dezbatere au participat cu interes și studenți ai Facultății de Economie Teoretică și Aplicată, specializarea Economie și Comunicare Economică în Afaceri, care au manifestat interes sporit pentru subiectele abordate, dintre care amintim doar câteva: performanța generală a fondurilor de investiții,  în contextul condițiilor economice globale și locale din anul 2023, compararea performanței între diverse categorii de fonduri, analiza portofoliilor și a strategiilor de investiții, importanța gestionării riscului și a diversificării. Nu au fost omiși nici factorii care au influențat performanța fondurilor, cum ar fi: schimbările economice, evenimentele geopolitice, politica monetară, reglementările etc., punându-se accentul asupra modului în care evoluția unor astfel de factori va influența tendințele și perspectivele pentru viitor.

Organizarea unor astfel de schimburi prolifice de idei arată că societatea zilelor noastre ar trebui să se reîntoarcă spre mediul universitar pentru a păstra vie și eficientă legătura între ceea ce se întâmplă în realitatea economică și ceea ce oferă școala românească.

 

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?