ARQA a tranzacționat 50% din ARQA Jolie Village
Dezvoltatorul imobiliar ARQA a vândut jumătate din întregul ansamblu rezidențial ARQA Jolie Village din zona Iancu Nicolae, în mai puțin de un an de la începerea construcției.
ARQA Jolie Village este un ansamblu rezidențial premium din zona Iancu Nicolae, ce oferă comunitații sale 158 de unități. Investiția totală în proiect este de peste 22 de milioane de euro, iar pentru suma de 12 milioane de euro, compania a obținut finanțare prin intermediul Libra Bank.
Comunitatea ARQA Jolie Village este formată preponderent din clienți finali, având în vedere proximitatea față de principalele școli private din zonă, care se află la o plimbare de câteva minute distanță.
“Proiectul a captat și atenția investitorilor până în această fază de dezvoltare, iar în momentul de față se realizează schimbarea către clienții finali, care au, în general, un apetit mai mic de risc decât investitorii. Astfel, discuțiile prezente sunt în proporție de peste 90% cu clienți finali, iar acest lucru reiese și din tipologiile de apartamente solicitate, precum penthouse-uri, sau apartamente mari cu grădină proprie și, în mare parte, apartamente cu o valoare mai mare de 500.000”, a declarat Alexandru Rădulescu, Chief Sales Officer, ARQA.
Termenul de livrare al proiectului, dezvoltat într-o singură etapă, este finalul primului semestru al acestui an, iar evoluția de construcție a proiectului are un flux de execuție rapid, dezvoltând 85% din proiect în mai puțin de un an de la lansare lucrărilor.
“Ne așteptăm ca anul 2024 să asigure o evoluție constantă din perspectiva vânzărilor, așa cum am avut și în anul precedent. Debutul anului a fost peste așteptările noastre, având parte de un număr de solicitări superior celui din ultimul trimestru al anului trecut. Conform analizelor de piață pe care le realizăm constant, estimăm că în următoarele 6 luni vom finaliza vânzarea unităților din proiectul ARQA Jolie Village”, explică Alexandru Rădulescu.
În 2023, de la lansare și până la finalul anului, dezvoltatorul a tranzacționat unități în valoare de peste 15 milioane de euro.
Printre principalele detalii apreciate de clienții ARQA Jolie Village se numără: intimitatea, siguranța și confortul, asociate cu un proiect boutique.
“Atenția noastră la detalii se vede în toate spațiile gândite pentru comunitatea ARQA Jolie Village: de la piscina încălzită cu instalație de tratare a apei prin salinizare, zona de lounge, zona de coworking și after-school, peisagistica bogată, materialele și soluțiile tehnice alese pentru dezvoltarea proiectului, precum și prin personalizarea apartamentelor penthouse, pe care o realizăm alături de un designer dedicat pentru fiecare client din această categorie”, spune Alexandru Rădulescu, Chief Sales Officer, ARQA.
ARQA Jolie Village este primul ansamblu rezidențial dezvoltat prin asocierea dintre oamenii de afaceri, Petre Niculae și Florin Ababe.
Situat într-o zonă strategică, foarte aproape de pădurea Băneasa, de Gradina Zoologică și cu access rapid la zonele de cumpărături, precum centrele comerciale Băneasa Shopping City, Jolie Ville, acest cartier rezidențial atrage atenția prin arhitectura sa, spațiile verzi și apropierea față de cele mai cunoscute școli internaționale din București, dar și către centrul orașului ori spre Aeroportul Otopeni.
Despre ARQA Jolie Village
ARQA Jolie Village este un ansamblu rezidențial cu 158 de apartamente, dezvoltat pe un teren de 8.000 de mp, situat în zona Iancu Nicolae. Designul proiectului poartă semnătura Vox Design – Eduard Năstăsoiu.
ARQA – Proiectele viitorului
Brandul ARQA a fost creat prin asocierea dintre Petre Niculae, fondatorul Pedro Construct, și omul de afaceri Florin Ababe. Dezvoltatorul imobiliar ARQA, cu capital 100% românesc, își propune să se extindă în următorii ani la nivel național și internațional cu divizii de dezvoltare pe sectoarele comercial și rezidențial.
Identitatea ARQA este validată de proiectele de succes construite de Pedro Construct în ultimii 30 de ani – ansambluri rezidențiale de renume din București: Nusco City, Cloud 9, Exigent One, 19th Residence, 21 Residence sau Zen Living Apartments.
Detalii despre proiectele în derulare, aflate în portofoliu și planurile de viitor,
găsiți pe site-ul companiei www.arqa.ro și pe canalul de YouTube ARQA.