Comentariu al analistului eToro pentru România, Bogdan Maioreanu: Piața puternică a forței de muncă îi îngrijorează pe investitori
Piața forței de muncă are un început de an puternic, cu o scădere globală a șomajului combinată cu o creștere a numărului de noi locuri de muncă create. Deși acest lucru poate fi o știre excelentă pentru angajați, ultimele date privind forța de muncă îi îngrijorează pe investitori, care se tem că ratele dobânzilor ar putea rămâne mai mult timp la nivele ridicate și vor susține dolarul, ceea ce va duce la o scumpire a energiei și a materiilor prime, cu impact direct asupra inflației.
În Statele Unite, asistăm la accelerarea creșterii numărului de noi locuri de muncă în ianuarie, deoarece o economie rezilientă și o productivitate puternică au încurajat companiile să angajeze și să păstreze și mai mult personal. Numărul de noi locuri de muncă a crescut luna trecută cu 353.000, depășind cu mult cele 180.000 așteptate.
Toate acestea sunt vești bune pentru angajați și pentru economia americană, arătând că recesiunea de care se temeau mulți economiști este încă departe. Dar pentru investitori este o veste îngrijorătoare pentru că va întârzia cel mai probabil decizia Rezervei Federale de a reduce ratele restrictive ale dobânzilor. Acest lucru a fost confirmat și de președintele Fed, Jerome Powell, într-un interviu în care a menționat în mod specific că americanii ar putea fi nevoiți să aștepte până la următoarea ședință de după luna martie pentru o eventuală reducere a dobânzilor, deoarece oficialii așteaptă mai multe date economice care să confirme că inflația se îndreaptă spre ținta de 2% stabilită de Fed. Iar în condițiile în care ultimul indicator PMI al serviciilor din SUA a fost la un nivel peste așteptări, investitorii sunt acum nesiguri că măcar în luna mai vor avea loc reducerile de dobândă mult așteptate.
Piața puternică a forței de muncă nu este o întâmplare și reprezintă o tendință globală. Pe fondul unei creșteri economice mai puternice decât cea anticipată la nivel mondial în 2023, ratele totale de participare a forței de muncă au trecut peste tendința lor liniară pe termen lung, crescând în mai multe regiuni, în special în țările cu venituri ridicate (cu 0,3%) și în țările cu venituri medii inferioare (cu 1,5%), arată cel mai recent raport al Organizației Internaționale a Muncii (OIM). Rata șomajului a scăzut la nivel global cu 0,2% în 2023, ajungând la 5,1%, cu scăderi în majoritatea grupurilor de țări, cu excepția țărilor cu venituri mici.
Aceeași tendință o observăm și în România, unde șomajul a scăzut în cursul anului 2023 de la 5,6% la 5,4%. Deși este în continuare foarte ridicată, rata șomajului în rândul lucrătorilor tineri (15-24 de ani) a scăzut de la 22,2% la 21,1%. Potrivit raportului OIM, șomajul în rândul tinerilor din România este al patrulea cel mai mare din UE, după Spania, Suedia și Grecia, în timp ce cel mai mic este în Germania, urmată de Olanda și Letonia.
Se așteaptă ca încetinirea economiilor să afecteze crearea de locuri de muncă mai târziu, în 2024. Este posibil ca o parte din reziliența pieței muncii din 2023 să fi rezultat din faptul că ocuparea forței de muncă este, de obicei, un indicator întârziat, astfel încât este mai probabil ca punctele slabe în ceea ce privește crearea de locuri de muncă să se manifeste la ceva timp după ce creșterea economică încetinește. Astfel, la nivel global, se preconizează că, în 2024, creșterea ocupării forței de muncă va rămâne pozitivă, dar la rate de numai 0,8 % și 1,1 % în 2025 (mai puțin de jumătate față de 2023). Pe măsură ce creșterea ocupării forței de muncă încetinește, se așteaptă ca rata globală a șomajului să crească ușor de la 5,1% în 2023 la 5,2% în 2024 și apoi să rămână neschimbată în 2025, conchide raportul OIM.
O piață a muncii puternică este relevată și de încrederea pe care investitorii o au în propria stabilitate a locului de muncă, conform ultimului sondaj eToro Retail Investor Beat. În timp ce media celor 10.000 de investitori chestionați se situează la 73%, investitorii români sunt ceva mai încrezători (74%) în siguranța locului lor de munca. Cel mai mare grad de încredere vine din Olanda (86%), urmată de Polonia și Norvegia (82%). Italia este țara cu cel mai mic grad de încredere în stabilitatea locului de muncă (51%). Investitorii din SUA nu sunt departe de noi, încrederea lor în locul de muncă fiind puțin mai mare decât media sondajului (76%). Astfel, nu este de mirare că investitorii individuali continuă să considere inflația ca fiind principalul risc extern pentru portofoliul lor în acest moment.
Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în zona de Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.
Despre eToro
eToro este o platformă socială de tranzacționare și investiții care le permite utilizatorilor să își dezvolte cunoștințele și veniturile ca parte a unei comunități globale de investitori. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. În prezent, eToro este o comunitate globală cu peste 35 de milioane de utilizatori înregistrați care își împărtășesc strategiile de investiții; oricine poate urma strategiile celor care au avut cel mai mare succes. Datorită simplității platformei, utilizatorii pot cumpăra, deține și vinde cu ușurință active, își pot monitoriza portofoliul în timp real și pot efectua tranzacții oricând doresc.