In 2023, SkyTower a donat un total de 45.800 EUR pentru a ajuta copiii orfani, din medii defavorizate, cu dizabilități si cu autism
SkyTower, un punct de referință în inima Bucureștiului, anunță încheierea anului 2023 cu donații în valoare de 45.800 EUR către 4 organizații non-profit, continuându-și astfel angajamentul ferm față de cauzele umanitare care vin în sprijinul copiilor.
Cele 4 ONG-uri între care se împart donațiile SkyTower de 45.800 EUR sunt: Asociația OvidiuRo, Asociația SOS Satele Copiilor România, Asociația Autism Voice și Asociația Climb Again. Aceste donații reprezintă angajamentul continuu al SkyTower de a sprijini comunitatea și cauzele umanitare, cu accent pe cauzele ai căror beneficiari sunt copiii si adolescenții.
Asociația Autism Voice (https://autismvoice.ro/) este un ONG dedicat sprijinirii copiilor si tinerilor cu tulburări din spectrul autismului și familiilor acestora. Asociația oferă servicii de recuperare și intervenție timpurie pentru copii, iar cel mai important proiect fiind Institutul Autism Voice care asigură atât terapii specializate, cât și cercetare în domeniul autismului. Organizația promovează conștientizarea și comunicarea despre importanța și nevoile persoanelor cu autism prin campanii educaționale și evenimente dedicate.Bottom of Form
SkyTower donează către Asociația Autism Voice suma de 9.900 EUR pentru susținerea dezvoltării proiectului inovator Institutul Autism Voice – Primul Centru Multifuncțional de Recuperare și Cercetare în Autism. Donația va contribui la continuitatea acestui proiect care oferă suport nu numai copiilor, dar și tinerilor adulți cu tulburări de spectru autist.
Asociația OvidiuRO (https://www.ovid.ro/#) este o organizație dedicată asigurării accesului la educație pentru copiii din medii defavorizate din România. Prin donația de 6.000 EUR, SkyTower sprijină eforturile Asociației OvidiuRO de a preveni abandonul școlar și de a oferi șanse egale de educație copiilor vulnerabili.
Activitatea Asociației OvidiuRO se focusează pe prevenirea abandonului școlar și asigurarea unor oportunități educaționale egale, concentrându-se pe programe care sprijină accesul copiilor la educație timpurie și programe after-school. Pentru a crea soluții care să sprijine parcursul educațional al copiilor din mediile vulnerabile, Asociația OvidiuRO colaborează strâns cu comunitățile locale și cu autoritățile.
Asociația SOS Satele Copiilor România (https://www.sos-satelecopiilor.ro/) oferă adăpost, îngrijire și educație copiilor vulnerabili din comunitățile rurale si urbane din România, concentrându-se pe crearea unor medii sigure și propice dezvoltării copiilor, oferindu-le sprijin și acces la educație, îngrijire medicală și îndrumare pentru a le asigura un start mai bun în viață. Încă de la începutul existenței sale, turnul SkyTower s-a alăturat misiunii SOS de a crea un mediu sigur și propice pentru dezvoltarea și integrarea copiilor în societate. Anul acesta, SkyTower a donat către SOS Satele Copiilor suma de 9.900 EUR.
Asociația Climb Again (https://invizibili.climbagain.ro/) a primit o donație totală de 20.000 EUR din partea SkyTower, în urma competiției de alergare pe scări, SkyRun2023, susținând astfel inițiativele asociației de susținere a copiilor și tinerilor cu dizabilități de diverse tipuri, in special de vedere si neuro-motorii.
”Angajamentul nostru față de cauzele umanitare și sprijinul acordat copiilor, tinerilor și familiilor vulnerabile reprezintă o prioritare pentru noi. Aceste donații reflectă dorința noastră fermă de a contribui la bunăstarea comunității și de a face o diferență pozitivă în viețile celor care au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru”, a declarat Ramona Boca, PR & Marketing Manager pentru RPHI România – compania care deține și administrează SkyTower.
Despre SkyTower:
SkyTower este cea mai înaltă clădire din România și cea mai emblematică clădire de birouri din București. Turnul are 37 de etaje, ajungând la o înălțime de 137 de metri deasupra solului și 60 de metri sub nivelul solului, cu 5 etaje de parcare și depozitare. Toate zonele de birouri din SkyTower beneficiază de lumină naturală, iar etajele superioare beneficiază de lifturi cu viteză mare, care ating o viteză maximă de 6 metri pe secundă.
SkyTower este prima și în prezent singura clădire de birouri din România certificată LEED Platinum pentru operațiuni și întreținere și deține, de asemenea, certificarea Gold DGNB pentru clădiri durabile, conform evaluării ÖGNI (Societatea Austriacă pentru Managementul Clădirilor Durabile). În plus, SkyTower a fost prima clădire din România certificată SHORE Gold și este acum prima clădire din lume care a primit Certificarea SHORE PLATINUM.
Începând din februarie 2023, SkyTower este singura clădire din România membră a Federației Mondiale a Marilor Turnuri (WFGT).
La Forbes Romania Gala – Cele mai bune clădiri de birouri 2023 – SkyTower a primit premiul „CEA MAI ICONICĂ CLĂDIRE DE BIROURI DIN ROMÂNIA”.
În iunie 2023, SkyTower a primit 2 premii la Gala IPA – Romanian Property Awards: Premiul Office Refurbishment și Premiul pentru Office Interior.
Clădirea SkyTower este deținută și gestionată de Raiffeisen Property Holding International (RPHI) și, începând cu finalizarea construcției în decembrie 2012, turnul a devenit o emblemă a orașului, remodelând panorama noii zone de afaceri din nordul Bucureștiului și stimulând dezvoltarea de noi proiecte în zona Floreasca-Aurel Vlaicu.
Mai multe informații sunt disponibile la: