Indicatorul de Incredere Macroeconomica realizat de Asociatia CFA Romania a scazut in luna iunie 2023
Adrian Codirlașu, CFA – Vicepresedinte al Asociatiei CFA Romania declara: “In contextul deficitului bugetar ridicat si anticipatiilor de majorare de taxe indirecte, increderea in economie s-a redus. Consistenta cu aceasta evolutie, este observata o anumita revenire a anticipatiilor inflationiste. Astfel, s-au majorat atat inflatia anticipata pentru urmatoarele 12 luni, cat si rata de dobanda ROBOR 3M comparativ cu valorile inregistrate in exercitiul anterior. De asemenea, cum o taxare suplimentara conduce la o scadere a cererii, si anticipatiile de crestere economica s-au redus fata de exercitiul anterior.”
Indicatorul de Incredere Macroeconomica al Asociatiei CFA Romania a scazut in luna iunie, (cu 4,8 puncte) la valoarea de 54,2 puncte. Aceasta situatie s-a datorat componentei de anticipatii, care a inregistrat o reducere puternica, de 9,1 puncte, pana la valoarea de 47,7 puncte. Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni a crescut fata de exercitiul anterior si s-a situat la valoarea medie de 8,21%.
In ceea ce priveste cursul de schimb EUR/RON, 94% dintre participanti anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuala). Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9894 lei pentru un euro, in timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0438 lei pentru un euro, valori in scadere fata de cele inregistrate in exercitiul anterior.
Previziunile analistilor in ceea ce priveste cei mai importanti indicatori macroeconomici:
Actual | Anticipatii1 | |
Evolutia PIB (real) | 4,7% | 2,5% |
Deficit Bugetar | 5,7% | 5,5% |
Curs EUR/RON | 4,9198 | 5,0438 |
Rata inflatiei | 10,25% | 8,21% |
ROBOR 3M | 6,44% | 6,32% |
Randament 5Y RON | 6,39% | 6,42% |
Randament 10Y RON | 6,43% | 6,72% |
Referitor la evolutia preturilor proprietatilor rezidentiale in orase, 50% dintre participanti anticipeaza o scadere a acestora in timp ce 31,3% dintre participanti anticipeaza o stabilitate in urmatoarele 12 luni. De asemenea 68% dintre participanti considera ca preturile actuale sunt supraevaluate, iar 25% ca sunt corect evaluate.
Deficitul bugetului de stat anticipat pentru acest an: valoarea medie a anticipatiilor este de 5,5%, inregistrand o majorare substantiala fata de exercitiul anterior.
Pentru anul 2023 valoarea anticipata de crestere a PIB real a scazut fata de exercitiul anterior la valoarea de 2,5%.
Datoria publica calculata ca procent in PIB este anticipata sa se majoreze la 55% in urmatoarele 12 luni.
1Sursa: Sondaj Asociatia CFA Romania, final de an, 2023 (PIB, deficit bugetar), orizont de 12 luni (restul indicatorilor)
Despre sondaj:
Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România, de 12 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanții sunt membri ai Asociației CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la:
- Condițiile curente – referitoare la mediul de afaceri și piață muncii;
- Anticipațiile pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piață muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.
Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează și anticipațiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflației, ratele de dobânda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET și condițiile macroeconomice globale.
Titlul CFA® este unul dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniștilor din domeniul financiar. Administrat de către CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregătește și testează candidații în domeniul eticii și standardelor profesionale, analizei situațiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei și evaluării diverselor instrumente financiare și de investiții. Astăzi, în lume, există peste 190.000 de deținători ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliați la cele 160 organizații membre ale CFA Institute. Candidații pentru titlul CFA® trebuie să promoveze o serie de trei examene cu frecvența anuală. Fiecare examen presupune cca. 250-300 de ore de studiu individual. În plus, sunt necesari 4 ani de experiență profesională relevantă în domeniul financiar, precum și aderarea la un cod de standarde etice și profesionale stricte.
Asociația CFA România este organizația profesioniștilor în investiții din România, deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociația CFA România este una dintre cele peste 160 de societăți membre ale CFA Institute, și are misiunea de a promova interesele specialiștilor în investiții și de a menține standarde ridicate de integritate și excelență profesională.
În prezent, Asociația CFA România are peste 250 de membri, deținători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®). Comunitatea CFA mai cuprinde și aproximativ 100 de candidați la unul din nivelurile de examinare. Profesioniștii care sunt membri ai Asociației CFA România lucrează pentru instituții de reglementare, instituții supranaționale, instituții bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanță, sectorul public, instituții de învățământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.
Termeni și condiții: Nici una dintre informațiile prezentate în cadrul acestui material nu trebuie interpretată că o invitație sau recomandare de a achiziționa sau de a dispune de orice produs, sau de a va angaja în orice altă tranzacție, sau consiliere în domeniul investițiilor, în domeniul juridic sau în oricare alt domeniu. Informația care se regăsește în cadrul acestui material este prezentată numai în scop informativ. Informația prezentată este foarte generală și este posibil să nu fie relevanță în cazuri individuale concrete. Asociația CFA România nu da o garanție asupra gradului de corectitudine și complexitate a informațiilor prezentate în acest material.