CIS Gaz anunță finalizarea lucrărilor de înlocuire a conductelor Conpet care traversează Dunărea

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish

CIS Gaz anunță finalizarea lucrărilor de înlocuire a conductelor Conpet care traversează Dunărea

CIS Gaz, un important jucător care activează în industria gazelor naturale, anunță finalizarea lucrărilor de înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport ţiţei import, între staţiile C1-C2 şi C3-C4, inclusiv traversarea fluviului Dunărea şi a braţului Borcea, prin foraj orizontal dirijat etapizat, pentru Conpet SA. Lucrările au fost finalizate cu 4 luni înainte de termen.

Proiectul a fost realizat de Asocierea CIS GAZ S.A., în calitate de lider al asocierii, și compania specializată în foraj orizontal dirijat, HORIZONTAL DRILLING INTERNATIONAL S.A.S. Contractul de antrepriză proiectare și execuție lucrări în vederea realizării acestui proiect a fost încheiat în data de 30 august 2021, cu termen de finalizare 15 august 2023. Execuția lucrărilor a început în data de 10 mai 2022 și s-a finalizat cu 4 luni înainte de termenul estimat.

“Într-un context global marcat atât de instabilitatea existentă pe piața energiei, cât și de schimbările climatice, realizarea acestui proiect va contribui la siguranța aprovizionării cu energie a României, în condițiile reducerii riscurilor de poluare. Ne bucurăm că am reușit să finalizăm cu succes un proiect de anvergură folosind cele mai moderne tehnologii disponibile la nivel global”, declară Horațiu Sebastian Călugar, Director General Cis GAZ.

Subtraversarea fluviului Dunăre se face prin 10 fire de conducte, pe un culoar perpendicular pe firul albiei minore. Subtraversarea Dunării și a brațului Borcea cu conductele de transport țiței a fost realizată în două etape, în 1968, respectiv în 1978. Având în vedere vechimea conductelor, pentru asigurarea condițiilor optime de transport a țițeiului și evitarea riscului producerii unor avarii cu consecințe grave asupra mediului, s-au demarat lucrările de modernizare, respectiv de refacere a traversărilor.

CIS GAZ S.A. este unul dintre jucătorii importanți din industria de gaze naturale din România, iar în ultimii patru ani a fost implicată în unele dintre cele mai importante proiecte strategice incluse în „Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale în perioada 2020 – 2029”, având drept beneficiar SNTGN Transgaz S.A. și Vestmoldtransgaz Republica Moldova.

 

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?