World Robot Olympiad – cea mai importantă competiție internaționala de robotică organizată în România, sărbătorește în acest an cea de a 10-a ediție
Asociația de Robotică Educațională și Știința WRO, Organizatorul Național al competiției anunță revenirea la formatul clasic de organizare cu prezenta fizică a echipelor și cu etape regionale în centrele partenere din Bucuresti, Galați, Brașov, Buzău, Hunedoara – Deva și Mureș – Târgu Mureș.
Echipe de elevi, cu vârsta cuprinsă între 8 și 19 ani în anul competiției, sub îndrumarea unui profesor coordonator sunt așteptați și în acest an să concureze într-o competiție provocatoare, antrenantă și plină de satisfacții.
World Robot Olympiad™ are ca obiective furnizarea de oportunități de învățare cu ajutorul sistemelor robotice existente în școli pentru elevii cu vârsta de până la 19 ani, introducerea conceptului de științe moderne în activitățile curriculare și încurajarea gândirii creative și a abilităților de comunicare. De asemenea, acesta își propune să dezvolte creativitatea și abilitățile practice ale tinerilor din întreaga lume în domeniul științei și tehnicii și să îi încurajeze să devină viitori ingineri, cercetători sau inventatori.
Tema WRO® 2023 este „CONNECTING THE WORLD” – Conectarea lumii. Astfel, echipele vor învăța despre logistica transporturilor și despre infrastructura pentru tehnologia noastră digitală. Ei vor investiga modul în care roboții pot ajuta atât infrastructura de transport, cât și cea digitală să fie mai sigure, mai durabile și mai eficiente.
Anul acesta am propus și elemente de noutate pentru concurenți, veste primită cu entuziasm de echipele înscrise, prin introducerea oficială a categoriilor RoboSport și Future Engineering în completarea categoriilor deja existente.
S-au păstrat categoriile deja consacrate, formatul complet al World Robot Olympaid fiind începând cu acest an structurat pe următoarele categorii competiționale:
RoboMission – construcția și programarea unui robot care rezolva, contra cronometru, o misiune pe suprafața de competiție (Elementar 8 – 11 ani, Junior 11 – 15 ani si Senior 14 – 19 ani)
Future Innovators – crearea si prezentare unui prototip pe tema WRO, design și construcție robot (Elementar 8 – 11 ani, Junior 11 – 15 ani si Senior 14 – 19 ani)
RoboSports (11 – 19 ani) echipele concurează cu 2 roboti într-o partidă de tenis captivanta
Future Engineering (14 – 19 ani) Robotica avansata avand la baza tendințele actuale din cercetare.
Câștigătorii locului întâi la fiecare categorie vor reprezenta România în finala internațională, care va avea loc in acest an in orasul Panama, Republica Panama, in perioada 7 – 9 noiembrie 2023.
Echipele de pe podium vor fi calificate la WRO 2023 – FRIENDSHIP INVITATIONAL ÎN ODENSE, DENMARK care are loc în perioada 21 – 24 septembrie 2023.
De asemenea a fost reintrodusă categoria WeDo/Spike Essential pentru elevii cu vârsta intre 6 și 10 ani. Elevii câștigători la aceasta categorie se califica automat la WRO 2023 – FRIENDSHIP INVITATIONAL ÎN ODENSE, DENMARK care are loc în perioada 21 – 24 septembrie 2023.
An de an, echipe de elevi talentati din Romania au oportunitatea sa participe la Etapa Internationala World Robot Olympiad. Romania a inregistrat prima ei prezenta in Finala Internationala World Robot Olympiad inca din anul 2013, echipele de elevi romani inregsitrand de-a lungul timpului performante remarcabile: locul III Categoria RoboMission Senior WRO 2022 Germany, locul V Categoria Future Innovators Junior WRO 2022 Germany; locul VIII categoria Future Engineers WRO 2022 Germany; locul I Categoria Future Innovators WRO 2021, locul II Categoria Future Innovators WRO 2018 Thailand.
Calendarul competitei World Robot Olympiad Romania 2023:
15 ianuarie – 20 aprilie 2023 – Înscrierea participanților pe site-ul organizatorului www.wroromania.ro
6 mai 2023 – Etapa Regionala Brasov – partener local Asociația “SUPORT REGIUNEA CENTRU” din Brașov, locatia Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania Brașov;
20 mai 2023 – Etapa Locala Buzau – partener local
20 mai 2023 – Etapa Locala Mures (Targu Mures) – partener local Scoala Gimnaziala Cristesti – Grupul de Initiativa WeDo Lego – locatia Scoala Gimnaziala Mihai Viteazul Targu Mures;
27 mai 2023 – Etapa Regionala Galati – partener Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – Facultatea de Inginerie, locatia Facultatea de Inginerie – Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
27 mai 2023 – Etapa Regionala Hunedoara (Deva) – partener „Colegiul National Decebal” Deva, locatia „Colegiul National Decebal” Deva;
5 iunie 2023 ora 12:00 depunere on-line raport si video pentru categoria Future Innovators;
10 iunie 2023 Bucuresti – A 10-a editie a Competitiei World Robot Olympiad Romania Etapa Nationala, organizator Asociatia de robotica Educationala si Stiinta WRO, locatia Liceul Scoala Europeana Bucuresti.
În data de 6 mai 2023 va avea loc Etapa Regională Brașov a concursului, eveniment organizat de Asociația “SUPORT REGIUNEA CENTRU” din Brașov – partener al evenimentului.
Pentru mai multe informații sau pentru a participa în calitate de voluntar, partener sau sponsor, puteți accesa site-ul organizatorului național Asociația de Robotică Educațională și Știință WRO (www.wroromania.ro).
Evenimentul va avea loc la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania Brașov, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Brașov, al Asociației pentru Susținerea Excelenței și Performanței în Educație și Asociația de Robotica Educațională și Știință WRO – Organizator Național.
Organizatorii invită persoanele interesate, atât fizice cât și juridice, să devină parteneri naționali/locali pentru dezvoltarea și implementarea WORLD ROBOT OLYMPIAD ROMÂNIA 2023, în cât mai multe dintre județele țării.
Elevii care doresc să facă performanță, să își îmbunătățească abilitățile în domeniul roboticii și să intre în marea familie WRO, sunt invitați să se înscrie. (https://www.wroromania.ro/wro-2022-2/)
Anul acesta finala concursului va fi susținută în format fizic la București, în data de 10 iunie 2023, evenimentul fiind găzduit de Liceul Scoală Europeana București.