RaiffeisenBank Romania anunță schimbări în echipa managerială a Raiffeisen Asset Management (RAM) și a diviziei de private banking, Friedrich Wilhem Raiffeisen (FWR)
Începând cu 1 februarie 2023, RaiffeisenBank îl numește în rolul de CEO al RAM pe Adrian Negru. Această nominalizare devine efectivă după aprobările autorității de supraveghere.
Adrian Negru are o experiență profesională de 16 ani, cea mai mare parte a acesteia fiind în domeniul investițiilor, atât în cadrul Raiffeisen Asset Management cât și în Raiffeisen Bank. În ultimii patru ani, Adrian a condus Direcția de Private Banking. În acesta perioadă RaiffeisenBank a devenit singura bancă din România care a lansat servicii de consultanță de investiții, fiind desemnată, în ultimii trei ani, drept mai buna bancă de Private Banking din Romania, de către revista PWM/The Banker (parte a grupului Financial Times).
Adrian va prelua coordonarea unei echipe de profesioniști, stabilă și cu experiență îndelungată în piață. Membrii echipei dețin certificări internaționale precum CFA, CFA ESG, CIPM sau PRM. Ei au reușit să realizeze o serie considerabilă de premiere în piața de investiții din România – prima companie care administrează atât fonduri de investiții cât și un fond de pensii, prima companie care a implementat o structura de tip master-feeder aducând în piața locală fonduri de tip ESG, primele fonduri denominate in euro sau dolari, primele fonduri de tip CPPI, fonduri de randament absolut, fonduri cu risc controlat, fonduri cu clase de active sau fonduri cu target dividend. Atat fondurile administrate de RAM cât fondul de pensii s-au regăsit în mod constant în topurile de performanță investițională.
”Sunt convins că experiența relevantă, expertiza de piață și abilitățile de leader ale lui Adrian Negru, alături de calitatea recunoscută a echipei de profesionisti a Raiffeisen Asset Management, vor asigura continuarea și potențarea poveștii noastre de succes. Ne întărim astfel angajamentul de a contribui la îmbunătățirea solidității finanțelor personale ale clienților noștri, prin investiții în fonduri mutuale și pensii private” a declarat Mihail Ion, VicePresendine RaiffeisenBank
Promovarea internă a lui Adrian are loc odată cu încheierea mandatului actualului CEO RAM, Răzvan Szilagyi. Răzvan a condus din 2012 cu succes RAM, cel mai mare administrator de fonduri de investiții din România, cu peste 6 miliarde de lei în active. “A fost o perioadă minunată pentru mine. Am avut ocazia să lucrez și să învăț de la cei mai buni profesioniști, iar călătoria împreună a fost pe măsură.” a spus Răzvan Szilagyi
“Îi multumesc lui Răzvan pentru rezultatele la cel mai înalt nivel. Contribuția sa a fost valoroasă în dezvoltarea activitatii grupului nostru financiar în România, în ultimii 20 de ani, cât și a standardelor profesionale în domeniul investițiilor în piata locală.” a declarat Mihail Ion, VicePresendine RaiffeisenBank
Alexandru Cristescu, actualul Manager Dezvoltare și Suport Business, Planificare Financiară Personală, va prelua rolul de Director Friedrich Wilhem Raiffeisen (FWR), divizia de private banking a băncii. Alexandru are o experiență de 18 ani – ultimii 8 ani în RaiffeisenBank – în piețe de capital, private banking cât și în asset management. Alexandru a avut rezultate excelente în formarea de echipe performante și motivate, cât și în consolidarea relației băncii cu clienții.
“Mă bucur să îl avem alături de noi pe Alexandru în echipa Friedrich Wilhem Raiffeisen. Îi urez mult success! Sunt convinsă ca Alexandru, prin experiența sa consolidată, va aduce o contribuție semnificativă în întarirea parteneriatului cu clienții private banking, în oferirea celor mai bune servicii dedicate lor și administrării averilor personale.” a spus Andra Ion, Director, Planificare Financiară Personală
Despre Raiffeisen Bank si RAM
Raiffeisen Bank Romania, o bancă universală de top, este activă pe piața bancară din România de 25 ani și servește peste 2.3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are 4900 de angajați, 295 unități, 1131 ATM&MFM si 27.000 POS-uri.
S.A.I. Raiffeisen Asset Management S.A. (RAM) este compania specializata in administrarea fondurilor de investitii a grupului Raiffeisen in Romania si are ca actionar majoritar cu 99,99% din actiuni pe Raiffeisen Bank.