Marea actriţă de teatru şi film MAIA MORGENSTERN, invitată de onoare la a IV-a ediție a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish

Marea actriţă de teatru şi film MAIA MORGENSTERN, invitată de onoare la a IV-a ediție a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”

VĂ INVITĂM joi 27 octombrie 2022, la o nouă întâlnire de suflet care o va avea ca invitată de onoare pe actriţa MAIA MORGENSTERN, Manager al Teatrului Evreiesc de Stat.
Cea de-a IV-a ediție a Galei ”SENIORI de COLECȚIE” va avea loc la Teatrul Evreies de Stat (strada Iuliu Barasch nr. 15), începând cu orele 14:30.

„SENIORI de COLECȚIE” este un proiect inițiat de Asociația Institutul pentru Îmbătrânire Activă, cu scopul de a aduce în centrul atenției pe marile personalități care au contribuit la promovarea și valorificarea imaginii României și care au influențat în bine zeci de generații de tineri.
Evenimentul va fi moderat de jurnalista Camelia Văcaru (TVR).
În cadrul Galei “SENIORI de COLECŢIE” va avea loc şi o sesiune de autografe cu MAIA MORGENSTERN, autoare a cărţilor biografice “NU SUNT EU” şi “EU SUNT MAIA”, ambele editate şi lansate la Editura LITERA al cărei stand se va regăsi în foaierul teatrului.

Primele două ediții ale acestei gale le-au avut ca invitate pe multipla campioană olimpică ELISABETA LIPĂ, Preşedinta Federaţiei Române de de Canotaj și a C.S. Dinamo simbol al sportului românesc, un model de conduită și profesionalism, o femeie cu o carieră impresionantă și o familie minunată şi pe marea Doamnă a Muzicii Ușoare românești, STELA ENACHE, a cărei viaţă şi carieră artistică sunt exemplare. La cea de-a treia ediţie invitat de onoare a fost Gen.Lt.(rtr) Dr.Ing. DUMITRU DORIN PRUNARIU, primul român și singurul care a zburat în spaţiul cosmic.

”Într-o lume a valorilor întoarse și uneori discutabile, să ai ocazia să-i întâlnești și să vorbești cu cei care au contribuit substanțial la promovarea imaginii României, mai ales cea postdecembristă, este un privilegiu! Prin acest proiect unic, cu un titlu sugestiv, putem schimba vieți, modifica percepții și influența destinele unei generații aflate la granița dintre valoare și non-valoare. Îmi doresc ca acest demers să fie o permanentă punte între generații, prin care tinerii să cunoască și să dialogheze cu mari campioni, oameni de cultură, știință, importante valori ale României și ale comunității locale, exemple demne de urmat” – Alexandra Dobre, Președinta Asociației “Institutul pentru Îmbătrânire Activă”.
Cunoscuta și atât de îndrăgita actriţă MAIA MORGENSTERN s-a născut în prima zi a lunii mai, în anul 1962. După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, în 1985, la clasa profesorului Dem Rădulescu, a debutat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. La Teatrul Evreiesc de Stat, unde este manager din anul 2012, a interpretat roluri remarcabile în „Astă seară: Lola Blau”, „Jocul Regilor”, „Miss Daisy și șoferul ei” sau „Parchează mașina la Harvard”. A jucat şi la Teatrul Naţional Bucureşti, pe scena căruia a interpretat roluri memorabile în „Visul unei nopţi de vară”, „Vizita bătrânei doamne”, „Livada de vişini”, „Ecaterina cea Mare”, „Burghezul gentilom”, iar la Teatrul Metropolis în „Jubileul” şi „O noapte furtunoasă”. Are colaborări constante şi cu alte teatre din Bucureşti şi din ţară – Teatrul Bulandra, Teatrul Odeon, Teatrul Mic, Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu ş.a.
MAIA MORGENSTERN are şi o filmografie impresionantă, cu roluri în filme precum „Secretul lui Bachus”, „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Orient Express”, „Patimile lui Hristos”, „Sfârșitul tăcerii”, „Secretul lui Polichinelle” sau „Domnişoara Christina”. Cele mai noi proiecte cinematografice în care joacă sunt filmele „Mihai Viteazul: Prințul intrat în legenda Europei” de Mihaela Mihai şi „Capra cu trei iezi” (regia Victor Canache), lansat recent în cinematografele din Bucureşti şi din ţară. Actriţa joacă la ora actuală la TNB în spectacolul „Cei drepţi” care a avut premiera cu o săptămână în urmă şi în „Casa de la ţară”, în spectacolul independent „Gaiţele”, în „Nepotul meu Veniamin” (o coproducție TES și Teatrul de Comedie) şi la Teatrul Dramaturgilor Români, în spectacolele „Drumul Damascului” şi „Nu sunt eu”. MAIA MORGENSTERN este implicată şi în proiectul independent „Lost Interferences”.
Talentul, profesionalismul, implicarea şi munca neîncetată a actriţei MAIA MORGENSTERN i-au fost răsplătite cu premii şi distincţii importante, dintre care amintim: Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Emma (Londra), pentru rolul Maria din „Patimile lui Hristos”, Ursul de Argint, la Festivalul Filmului de la Berlin și Premiul Felix, al Academiei Europene de Film, pentru rolul Nela din filmul Balanţa, premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă, pentru rolul Medeea, din Trilogia antică, și Lola Blau din Astă seară: Lola Blau, Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, în Franţa, Ordinul Regal „Nihil Sine Deo”. Parlamentul European de la Strasbourg o desemnează, în anul 2003, Actriţa şi Femeia anului. În 2017 primește titlul de Doctor Honoris Causa Artis din partea Universității de Vest din Timișoara, iar în 2018 devine Cetățean de onoare al Municipiului București. Tot în anul 2018 este decorată de către Președintele României cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Mare Ofițer.
Mai multe amănunte despre viața și cariera remarcabile veți putea afla cu ocazia Galei ”SENIORI DE COLECȚIE”, un eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție.
Acest proiect va continua cu organizarea periodic a câte unei ediții, cu invitați de excepție și va culmina cu lansarea unui album ”de colecție” cu cele mai frumoase imagini surprinse la fiecare eveniment, dar și cu toate confesiunile, cu întrebările și răspunsurile interlocutorilor, cu mărturisirile, poveștile și povestirile fiecărui invitat special.
Vă așteptăm aşadar joi, 27 octombrie 2022, ora 14.30, la Teatrul Evreiesc de Stat, la ediția a IV a Galei ”SENIORI de COLECȚIE” a cărei invitată de onoare va MAIA MORGENSTERN.
Vă rugăm să confirmaţi prezenţa, nominal, la:
• Email: imbatranire.activa@yahoo.com / oanageorgescu2017@gmail.com
• Telefon: 0742.862.314. / 0722.434.986.

SPONSORI GOLD: CATENA
SPONSORI SILVER: NEXT GEN FARMING
SPONSORI BRONZE: ENAYATI HOME
Parteneri susținători: AUDIONOVA, TOPOLOVENI, Editura LITERA,
Parteneri media: ziarul NEWS, PROFI24.ro, ziarul PROFIT, ULTIMA ORĂ, revista CARIERE, CLICK!, ştiripesurse.ro, Radio România 3Net, Naţional TV, GMR, NOVA Media.

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?