Prezidarea de către secretarul de stat Janina Sitaru a Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish

Prezidarea de către secretarul de stat Janina Sitaru a Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru a prezidat joi, 20 octombrie 2022, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), prima ședință a Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar (CNDIU), desfășurată sub egida Președinției MAE a acestui for.

Cu această ocazie, secretarul de stat Janina Sitaru, care îndeplinește, în perioada 2022-2023, funcţia de Preşedinte al Comisiei, din partea Ministerului Afacerilor Externe, a subliniat relevanța deosebită a promovării respectării dreptului internațional umanitar, într-un context internațional marcat de multiple provocări, inclusiv în plan umanitar, pe fondul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

Oficialul român a evidențiat faptul că MAE va acționa, în calitate de Președinție a Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar, pentru corelarea activității acestui for cu evoluțiile și dezbaterile din sfera internațională. Discutarea și adoptarea, în cadrul CNDIU, a unor măsuri sau politici naționale relevante în domeniu vor contribui la consolidarea profilului României de promotor tradițional al normelor și instrumentelor de drept internațional umanitar.

Totodată, în cadrul reuniunii a fost exprimată aprecierea pentru buna colaborare interinstituțională în elaborarea Planului anual de acţiune al Comisiei și au fost oferite asigurări privind menţinerea nivelului ridicat de implicare a instituţiei în activitatea CNDIU. De asemenea, a fost exprimată aprecierea pentru asumarea, la nivelul instituțiilor reprezentate în cadrul Comisiei, a unor obiective ambițioase în ceea ce privește diseminarea și aprofundarea cunoștințelor normelor de drept internațional umanitar, atât în rândul publicului larg, cât și al administrației publice și al decidenților politici.

Informații suplimentare:

Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar este un organ consultativ al Guvernului, înființat prin Hotărârea de Guvern nr. 420 din 29 martie 2006 şi reuneşte reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Educaţiei, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Culturii şi Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Preşedinţia Comisiei este asigurată, prin rotaţie, pe bază anuală, de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne, la nivel de secretar de stat.

Printre atribuțiile CNDIU menționăm: examinarea măsurilor necesare la nivel naţional în vederea aplicării şi prevenirii violării normelor de drept umanitar cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte; urmărirea transpunerii în legislaţia internă a normelor internaţionale de drept umanitar; emiterea de avize consultative cu privire la proiecte de acte normative relevante; recomandarea ratificării instrumentelor juridice internaţionale din acest domeniu; analizarea rapoartelor anuale privind stadiul măsurilor de aplicare a dreptului umanitar, care sunt întreprinse de instituţiile reprezentate în CNDIU, precum şi cu privire la activităţile pe care le desfăşoară în calitate de organ consultativ al Guvernului; promovarea activităților de diseminare a informațiilor privind dreptul umanitar; colaborarea cu comisiile naţionale din alte state şi cu instituţiile internaţionale de profil.

Ca realizare recentă a CNDIU, semnalăm elaborarea la nivelul Comisiei, cu sprijinul tuturor membrilor săi, a primului raport voluntar privind stadiul implementării de către Romania a obligațiilor din sfera dreptului internațional umanitar și adoptarea acestuia, la 18 iunie 2021, de către Guvernul României. Documentul redă o imagine de ansamblu a cadrului normativ relevant și a sistemului intern de asigurare a respectării acestuia, având ca pilon central Comisia Națională de Drept Internațional Umanitar. Textul raportului este disponibil la adresa https://www.mae.ro/node/56285.

Future Economy nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Future Economy nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Future Economyîşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.futureeconomy.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe futureeconomy.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei mereu cele mai actuale informatii?